Victor Ciorbea cere CSM și ÎCCJ informații despre completurile de trei judecători

Da mai departe
1Shares


Agerpres

Victor Ciorbea

Avocatul Poporului a anunţat luni că a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Consiliului Superior al Magistraturii să comunice modalitatea de alcătuire a completurilor de trei judecători.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Avocatul Poporului a înaintat adrese către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, prin care solicită, în esenţă, informaţii cu privire la reglementările succesive şi modalitatea de alcătuire a completurilor de trei judecători, a celor “specializate”, precum şi a completurilor penale, civile şi de contencios administrativ, de la Instanţa supremă şi de la celelalte instanţe.

De asemenea, arată sursa citată, Avocatul Poporului a cerut celor două instituţii şi punctul de vedere referitor la constituţionalitatea reglementărilor în materie (dispoziţiile legale, Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, înainte şi după intrarea în vigoare a Legii 255/2013, şi altele) din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale a României.

Adresele au fost trimise după ce Avocatul Poporului a fost sesizat, printr-o serie de petiţii, cu solicitarea de a analiza posibilitatea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate asupra dispoziţiilor articolului 19 alineatul (3) şi articolului 52 alineatul (1) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a celorlalte reglementări în materie, precum şi cu examinarea constituţionalităţii modului de constituire a completurilor de judecată, din perspectiva considerentelor Deciziei 685/2018 a CCR.

 



Victor Ciorbea

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
1Shares