Un motociclist care fugea de Poliție a rănit grav un bărbat de 75 de ani, pe o alee din Baia Mare

Da mai departe
5Shares









Incident grav, luni după-amiaza, în Baia Mare. Un motociclist de 22 de ani, care fugea de Poliție, a intrat pe o alee pietonală și a rănit grav un localnic de 75 de ani. Fugarul a fost prins după ce a rupt cu motocicleta două bănci.

Întâmplarea s-a petrecut după ce, în jurul orei 16, în orașul Baia Sprie, din județul Maramureș, un echipaj de Poliție a încercat să oprească un motociclist. Acesta din urmă a semnalizat că oprește vehiculul, dar când s-a apropiat de mașina oamenilor legii a accelerat brusc și a încercat să dispară.

Motociclistul a gonit, cu mașina de Poliție pe urmele lui, până în Baia Mare. Ajuns în oraș, fugarul a intrat pe Strada Victoriei, pe aleea care duce spre parcul din zonă. A încercat să se strecoare printre trecători, dar, la un moment dat, a pierdut controlul motocicletei și a izbit în plin un trecător de 75 de ani. Vehiculul pe două roți s-a oprit abia după ce a rupt două bănci.

Polițiștii au constatat că motociclistul este un tânăr de 22 de ani, care nu avea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Rănit în urma accidentului, a fost dus la spital, pentru îngrijiri de specialitate.

Victima lui, un localnic de 75 de ani, a fost resuscitată aproximativ o oră și a fost transportată în comă profundă la Spitalul Județean.

La faţa accidentului au intervenit mai multe mașini de Politie și câte un echipaj SMURD și de la Ambulanta Maramureș.

Cazul este investigat de polițiștii maramureșeni.

Editor web: Adrian Laboș

Operator: Kristian Kosa


Etichete:

banci
,
Digi24 Oradea
,
Baia Mare
,
accident
,
parc
,
motociclist
,
motocicleta



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
5Shares