Un judecator dezvaluie cum functiona colaborarea cu SRI, cum se iau deciziile in sala de judecata si cum se simte asaltul asupra Justitiei

Da mai departe
1Shares



Efectele pe care decizia CCR le-ar putea avea asupra probelor obtinute cu suportul tehnic al SRI, validarea sau invalidarea acestor probe ar trebui lasata la aprecierea organelor judiciare. Orice intruziune a legiuitorului in aceasta chestiune ar aduce confuzie si ar constitui o trecere nepermisa in domeniul puterii judecatoresti, afirma judecatorul Ioan Fundatureanu de la sectia penala a Curtii de Apel Pitesti.

Intr-un interviu acordat Ziare.com, judecatorul Ioan Fundatureanu a vorbit despre pericolele la adresa statului de drept, la adresa independentei magistratilor, a criticat sever CSM si a explicat cum ajunge, de fapt, un judecator sa ia o decizie.

Iata principalele declaratii:

  • In niciun dosar pe care l-am avut in lucru nu aparea vreun inscris sau vreun proces verbal din care sa rezulte ca SRI a administrat respectiva proba.
  • Din suma oferita detinutilor sa fie despagubite, cu prioritate, persoanele vatamate care s-au constituit parti civile in procesul penal.
  • Mecanismul de legiferare nu mai urmeaza o cale firesca de dezbatere.
  • Stat de drept inseamna si suprematia legislatiei emanate de organismele europene, chiar daca este in contradictie cu legea nationala.
  • Pericolul pentru statul de drept vine de la minimalizarea angajamentelor internationale pe care Romania si le-a asumat si din impunerea pe agenda publica a unor obiective de interes restrans, in detrimentul obiectivelor generale.
  • Garantiile de independenta ale magistratilor nu mai functioneaza la aceiasi parametri in cazul in care interesele Justitiei intra in coliziune cu interesele de moment ale celor aflati la putere.
  • Munca noastra este adusa in derizoriu, pentru ca sunt raspandite o serie de minciuni si denaturari, iar purtatorii acestor mesaje sunt, de regula, persoane aflate in conflict cu legea sau persoane cu un parcurs profesional incert, chiar dubioase.
  • CSM este rupt practic in doua grupari si prin lipsa de reactie a incurajat asemenea practici.
  • Achitarea nu inseamna cu necesitate lipsa vinovatiei si nici faptul ca motivele ce au dus la arestarea preventiva ar fi fost nefondate.

CCR a luat saptamana trecuta o decizie in privinta protocoalelor SRI – PICCJ. Ce efecte ar putea avea aceasta decizie asupra probelor obtinute cu suportul tehnic al SRI?

Este de asteptat motivarea. In acest moment, este de salutat in decizia Curtii dispozitia care lasa la latitudinea instantelor verificarea unor incalcari ale unor reguli de procedura in materia competentei efectuarii actelor de urmarire penala.

Ce pot sa va spun, in legatura cu dosarele pe care le-am avut in lucru si in care probatoriul administrat a inclus si aceste metode de supraveghere tehnica, este faptul ca in niciunul nu aparea vreun inscris sau vreun proces verbal din care sa rezulte ca SRI a administrat respectiva proba, pentru ca doar in cazul in care un organ judiciar administreaza o proba se poate vorbi de efectuarea unui act de urmarire penala.

SRI, care detinea intregul suport tehnic pentru efectuarea interceptarilor, era doar un “prestator de servicii”, daca imi este permisa expresia, la care apelau organele de urmarire penala pentru punerea in opera a mandatelor de supraveghere tehnica incuviintate de judecatorul de drepturi si libertati.

Practic, dupa ce se efectua interceptarea, SRI oferea procurorului un CD continand convorbirile telefonice interceptate, iar procurorul, la randul sau, transcria continutul acestor interceptari intocmind, in acest sens, un proces-verbal. In regula generala, acest proces-verbal in cuprinsul caruia se transcriau convorbirile telefonice interceptate era mijlocul de proba care se supunea interpretarii si aprecierii organelor judiciare in mana carora ajungea dosarul.

Asadar, nu numai ca SRI nu avea control in dosar asupra modului cum este interpretata proba obtinuta prin mijloace tehnice de supraveghere, dar nici macar nu intocmea vreun act care sa fie apreciat drept mijloc de proba in dosar. Si CD-ul predat organelor judiciare era supus aprecierii accestora si, la cerere, aparatorilor odata cu intrarea in faza publica a urmaririi penale.

Cu privire la efectele pe care le-ar putea avea aceasta decizie asupra probelor obtinute cu suportul tehnic al SRI, eu cred ca ar trebui lasata decizia validarii sau invalidarii acestor probe la aprecierea organelor judiciare, asa cum ne indeamna si decizia CCR.

Exista si varianta aparitiei unor noi texte de lege care sa reglementeze efectele deciziei CCR. (interviul a fost realizat inainte ca ministrul Toader sa anunte intentia repunerii in termen pentru contestatia in anulare in beneficiul celor condamnati de completurile de cinci ale ICCJ – n.red.)

Cred ca orice intruziune a legiuitorului in aceasta problema, care tine efectiv de competenta organelor judiciare, ar produce mai degraba confuzie decat clarviziune si ar constitui si o trecere nepermisa in domeniul puterii judecatoresti.

Chiar daca preconizez o practica, intr-o prima faza, neunitara, ea este de preferat unei interventii legislative care nu ar putea fi interpretata decat in cheie politica si care nu ar face altceva decat sa sporeasca controversele.

Practica neunitara poate fi amendata prin mijloace juridice pe care legea le pune la dispozitie instantelor (recursul in interesul legii si sesizarea Inaltei Curti in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) . In plus, lasarea acestei chestiuni in sarcina instantelor judecatoresti ar fi recomandabila tocmai prin prisma garantiilor de independenta pe care le ofera aceste autoritati.

Minuta CCR vorbeste despre “dosare pendinte”. Ar fi posibil sa fie, totusi, atacate cu cereri de revizuire si hotarari definitive?

Ar fi posibil, in baza modelului pe care l-a oferit implementarea deciziei nr. 405/2016 a CCR in legatura cu infractiunea de abuz in serviciu. Si de data aceasta vad o solutie prin implicarea, mai degraba, a Inaltei Curti, decat prin implicarea Legislativului, din cauza motivelor mai sus prezentate.

Ati primit vreodata un plic cu probe la care inculpatul sa nu fi avut acces?

Nu, desi am judecat si dosare instrumentate de DNA si de DIICOT, unde probabilitatea ca unele probe sa fie administrate prin pastrarea unui secret de stat sa fie mai ridicata.

Ati fost vreodata santajat, presat, amenintat de un procuror sau un ofiter SRI pentru a da o sentinta?

Nu, niciodata.

Recursul compensatoriu a creat mari tensiuni in societate. Am avut cazul Medias, care dupa ministrul Justitiei nu are legatura cu aceasta masura, iar dupa socotelile angajatilor din penitenciare este o consecinta directa a acestei masuri. Va rog sa ne explicati daca recursul compensatoriu poate determina liberarea conditionata si care este rolul judecatorului?

Recursul compensatoriu poate determina liberarea conditionata prin faptul ca scade pedeapsa si, pe cale de consecinta, fractia de pedeapsa ce trebuie avuta in vedere la verificarea indeplinirii conditiilor de acordare a acestui beneficiu.

Rolul judecatorului este esential, pentru ca doar el poate acorda liberarea conditionata, dar aici, pe langa pregatirea profesionala si datele din dosar, un rol deosebit il mai joaca si aprecierea personala asupra oportunitatii acordarii liberarii conditionate si viziunea pe care o are asupra fenomenului infractional, in genere.

In dezbaterea publica ce a avut loc pentru gasirea unor modalitati alternative de compensare a detinutilor pentru conditiile de detentie, mi-am permis si eu sa vin cu o propunere, in cadrul unor discutii profesionale, care a fost bine primita de colegi.

Se punea atunci problema oferirii unor sume de bani acestei categorii de condamnati, iar eu am considerat ca o masura mult mai echitabia ar fi ca, din suma oferita detinutilor, sa fie despagubite, cu prioritate, persoanele vatamate care s-au constituit parti civile in procesul penal si carora li s-a admis actiunea civila pentru ca, in practica, in marea majoritate a cazurilor, victimele nu primesc nicio suma de bani (de la inculpati) drept compensatie pentru prejudiciul suferit.

Se vorbeste mult, inclusiv pe plan european, despre statul de drept, multi spun ca nu stiu ce inseamna el, ca ar fi o notiune prea generala. Dvs cum definiti statul de drept?

Statul de drept a fost definit drept acel tip de stat care asigura suveranitatea si suprematia legii. Desi este o notiune generala, nu inseamna ca are un grad redus de intelegere sau ca semnifica un tip de autoritate abstract. Este o cucerire de seama a statului modern, intemeierea acestuia pe suprematia legii si nu pe impulsiunile de moment ale celor ce intrupau in vechime suveranitatea.

Este, de asemenea, si un tip de reglaj pe care acest stat il ofera fata de predispozitia majoritatilor aflate la putere de a reglementa in functie de interesul politic sau personal de moment, la adapostul legitimitatii conferite de castigarea alegerilor si in detrimentul minoritatilor.

Pentru acestea din urma, doar intr-un stat de drept, aplicarea legii constituie unica garantie ca sfera drepturilor si libertatilor lor nu este afectata in urma unor actiuni politice denuntate ca abuzive ale majoritatilor aflate la guvernare.

Romania e stat de drept?

In sens formal, Romania este inca un stat de drept. Nu putem fi altfel daca mai dorim sa apartinem acestui spatiu de liberate si prosperitate, cum este definita Uniunea Europeana. Daca observati, si actiunile politice din ultima vreme nu s-au facut decat prin schimbarea legii si prin supunerea acestor modificari controlului de constitutionalitate.

Ceea ce este de remarcat si ceea ce a starnit in fapt reactia opiniei publice este ca mecanismul de legiferare nu mai urmeaza o cale firesca de dezbatere, in care punctele de vedere ale celor aflati in minoritate sau ale celor ce vor fi vizati de legile adoptate sa fie ascultate sau sa fie incuviintate, daca acestea sunt necesare pentru interesul general.

Mai deranjeaza si minimalizarea importantei pe care o are asezarea sistemului nostru de drept in arhitectura institutionala a Uniunii Europene si respingerea dialogului cu aceste institutii. Pentru ca stat de drept inseamna, de acum inainte, si suprematia legislatiei emanate de aceste organisme europene si asta, chiar daca este in contradictie cu legea nationala.

Este statul de drept in pericol?

Eu cred ca pericolul de aici vine, de la minimalizarea angajamentelor internationale pe care Romania si le-a asumat si care se pot dovedi, la nevoie, un mod de reglare a derapajelor majoritatilor aflate la putere in tara noastra.

Mai prezinta un nivel deosebit de pericol abandonarea principiilor democratice de functionare a statului, prin impunerea pe agenda publica a unor obiective de interes restrans, in detrimentul obiectivelor generale.

Dar independenta magistratilor e in pericol?

Si aici exista doua niveluri de raspuns. In plan formal, da, avem garantii in legislatie care consacra independenta sistemului judiciar. Daca ramanem la acest nivel, putem spune ca independenta magistratilor nu este in pericol.

Dar daca trecem de nivelul formal, observam ca si garantiile de independenta nu mai functioneaza la aceiasi parametri, in cazul in care interesele Justitiei intra in coliziune cu interesele de moment ale celor aflati la putere.

In fapt, acestia, bazandu-se pe majoritatile rezultate din alegeri si pe legitimitatea conferita de votul popular, au parghii care se pot dovedi de o eficienta maxima si imediata si care constau atat in controlul pe care il au asupra agendei publice, cat si asupra opiniilor exprimate in spatiul public.

Or, in fata acestor realitati, reactia organelor judiciare este, de cele mai multe ori, palida si, de si mai multe ori, ineficienta.

Problema o reprezinta si insuficienta reprezentare in spatiul public a vocilor care sa defineasca si sa apere acest interes al Justitiei de a fi independenta, iar aceasta deriva si din restrangeri provocate de statut.

Si, in legatura cu evenimentele publice din ultimii doi ani, se poate observa ca pentru prima data problema independentei Justitiei a fost pusa pe tapet de factorii politici si a fost pentru prima oara cand organizatii diverse, fie publice sau private, au resimtit aceasta problema ca o miza de o importanta vitala pentru statul roman.

Asta era si o oportunitate pentru noi, cei ce compunem sistemul judiciar, sa atragem atentia asupra importantei temei. Din pacate, desi ne-am fi asteptat la reactii ferme si apasate din partea CSM pe aceste aspecte, acest organism reprezentativ si garant al independentei Justitiei a fost mai degraba absent din marea dezbatere publica.

Aceasta situatie a fost posibila si din cauza faptului ca CSM este rupt practic in doua grupari, iar, in aprecierea mea, si-a ales cel mai prost moment pentru a infatisa acest lucru in fata opiniei publice.

Din fericire, rolul pe care trebuia sa il joace CSM a fost preluat de doua organizatii profesionale, Forumul Judecatorilor si Asociatia Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorului, printr-o prezenta activa in spatiul public si prin niste demersuri la care s-au angajat si care au constat, in principal, in petitii formulate la organizatii publice nationale si europene, dar si in strangerea laolalta a unor magistrati care impartasesc valori comune.

Va simtiti afectat de atacurile sistematice la judecatori si procurori?

Sunt afectat de aceste atacuri la adresa magistratilor, pentru ca munca noastra este adusa in derizoriu, pentru ca sunt raspandite o serie de minciuni si denaturari cu privire la dosarele ce le-am avut sau le avem in lucru, pentru ca se formeaza sau se incearca formarea unei opinii generale si uniformizate ce echivaleaza actul de justitie cu un act abuziv.

De asemenea, sunt deranjat de purtatorii unui mesaj de acest gen, care sunt, de regula, fie persoane aflate in conflict cu legea, fie persoane cu un parcurs profesional incert, fie persoane de-a dreptul dubioase care sunt prezentate drept autoritati in materie.

Si de data aceasta reactia CSM a fost anemica. In acesti ani am asistat, practic, la o serie de atacuri fara precedent la adresa Justitiei, pornite mai cu seama din zona politica, si am asistat la adevarate linsaje mediatice la adresa unor magistrati care au avut de instrumentat dosare ce vizau persoane aflate in diverse pozitii publice.

CSM, in postura sa de garant al independentei Justitiei si de aparare a prestigiului Justitiei, nu a actionat nici eficient, nici coordonat, iar prin aceasta lipsa de reactie a incurajat asemenea practici.

Eu cred ca CSM ar trebui sa isi ia mult mai in serios rolul de garant al independentei Justitiei, dar si faptul ca este un organ reprezentativ, iar raspunderea membrilor ce compun Consiliul se face in primul rand in relatie cu cei ce i-au ales.

De asemenea, nu cred ca libertatea de exprimare a magistratilor reprezinta un pericol pentru prestigiul Justitiei. Societatea civila are nevoie si de punctul de vedere exprimat de magistrati, pentru ca acest punct de vedere este intarit de expertiza magistratilor in domeniul aplicarii legii si poate aduce clarificari acolo unde altii au semanat confuzie.

Ati fost vreodata anchetat de Inspectia Judiciara?

Am fost anchetat de Inspectia Judiciara si am fost chiar sanctionat de CSM pentru faptul ca, intr-o postare pe Facebook, mi-am permis sa scriu niste cuvinte deloc magulitoare despre domnul Florin Iordache, la data postarii propunerea PSD pentru portofoliul Ministerului Justitiei.

S-a considerat ca prin fapta mea am adus atingere prestigiului Justitiei.

Din fericire, au existat judecatori la Inalta Curte care au respins actiunea disciplinara exercitata impotriva mea si care mi-au admis principala aparare pe care am facut-o, cum ca postarea mea, realizata in setarea “Friends”, nu avea caracter public.

Cum ajunge un judecator la o decizie, la stabilirea unei pedepse? Multi cred ca rolul unui judecator este asemanator cu al unui computer: bagi datele pe o parte, iese sentinta pe cealalta.

Lucrurile nu stau asa de simplu. Sunt foarte multe elemente ce sunt puse in joc in momentul deliberarii. Unele actioneaza de o maniera imediata, cum ar fi analiza datelor din dosar sau identificarea legii aplicabile si tin de pregatirea noastra profesionala.

Alte elemente actioneaza in fundal si tin de personalitatea fiecaruia dintre noi, de conceptiile pe care ni le-am format cu privire la rolul nostru, la puterea legii, la statutul de om al celui judecat de noi, la credinta ca prin actul nostru aducem sau nu o indreptare in bine a comunitatii. Toate sunt importante, desi unele sunt constientizate mai acut, iar altele nu.

Mai depinde foarte mult si de miza dosarului, care iti poate aduce o incarcatura nervoasa si de energie suplimentara ce te poate urmari chiar o lunga perioada de timp, dupa ce ai pronuntat solutia.

Omul judecator este foarte important si poate trece deseori in fata profesionistului. Ratiunea care te indeamna sa te raportezi cu o rigoare matematica la fapta adusa in discutie si la legea aplicabila poate fi mladiata de mila, compasiune sau intelegere fata de persoana aflata in fata ta, atunci cand alegi pedeapsa sau chiar cand alegi sa il ierti.

Este o tendinta in procedura penala ce pune mare pret pe principiul nemijlocirii, ceea ce inseamna ca probele sa fie administrate in fata instantei ce pronunta hotararea. Este o tendinta de salutat, pentru ca ne obliga si pe noi si pe cei carora le aplicam legea sa ne aflam fata in fata, sa ne observam si sa identificam reactiile fiecaruia dintre noi, ca actori ai procesului penal, iar uneori (foarte rar, e drept) acest dialog direct poate schimba perspectiva propusa fie de acuzare, fie de aparare.

Atunci, realmente, omul judecator trece in fata profesionistului, ceea ce, dupa parerea mea, nu poate fi decat benefic actului de justitie.

Cand dupa o condamnare in prima instanta, eventual o arestare preventiva, vine o achitare definitiva, vorbim despre un abuz impotriva inculpatului?

Nu, de regula, nu. Este de notorietate, la nivelul juristilor, distinctia pe care o face legislatia noastra penala in ceea ce priveste calitatea probelor la momentul acestor doua momente procesuale, arestarea preventiva, unde standardul il reprezinta prezenta unor suspiciuni rezonabile cu privire la existenta faptei si a comiterii ei de catre inculpat, si momentul pronuntarii unei hotarari pe fond, cand se cere prezenta unor probe care sa dovedeasca, dincolo de orice indoiala rezonabila, atat existenta faptei imputate, cat si vinovatia inculpatului in comiterea acesteia.

Cu alte cuvinte, standardul valorii probante a mijlocului de proba este mai relaxat la momentul arestarii preventive, care, in fapt, nu reprezinta decat o masura procesuala care se poate dispune in imprejurari exceptionale, in comparatie cu momentul pronuntarii unei solutii pe fond, unde standardul se supune unor parametri de rigurozitate mult mai mari.

Se poate intampla ca, la momentul arestarii preventive, cand activitatea de probare este inca in plina desfasurare, dosarul sa iti indice o anumita desfasurare a faptelor, care poate fi rasturnata odata cu trecerea procesului intr-o alta faza a procesului penal, din diverse motive, unele care nu tin neaparat de economia dosarului.

Asta nu inseamna ca procurorul care a facut propunerea de arestare si judecatorul care a dispus luarea masurii au comis un abuz atata vreme cat arestarea s-a intemeiat pe unul din cazurile prevazute de lege, iar la momentul luarii ei probele administrate conturau suspiciunea rezonabila despre care am vorbit mai sus.

Achitarea nu inseamna cu necesitate lipsa vinovatiei si nici faptul ca motivele ce au dus la arestarea preventiva ar fi fost nefondate. Solutia de achitare conduce la eliberarea unui inculpat din detentia preventiva, dar asta nu inseamna ca hotararea ce a condus la luarea masurii ar fi fost dispusa abuziv.

Ati regretat vreo sentinta pe care ati pronuntat-o? Vreo condamnare care sa fi fost infirmata de instanta superioara?

Au fost solutii cand am regretat ca am fost prea bland si m-am bucurat cand acestea au fost corijate de instanta superioara, dar si invers, atunci cand am fost prea aspru, iar instanta superioara s-a aratat mai rezonabila.

A existat o solutie de condamnare pronuntata de mine in prima instanta a unui primar, transformata de Curtea de Apel in achitare, pe care am resimtit-o atunci (ca si acum) ca pe o nedreptate. Nu am regretat acea solutie, insa am regretat solutia dispusa de instanta superioara. La acea vreme, solutiile de condamnare a primarilor erau rarissime, spre inexistente la nivelul instantelor din judetul Arges, astfel ca solutia mea aparea ca o pasare rara in acel peisaj.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
1Shares