Un bărbat român avea în casă 174 cărți de identitate falseitalian agresează soția româncă și pe fratele ei

Da mai departe
9Shares


Procuratura din Latina a emis astăzi un ordin de restricție pentru un bărbat italian care, în cursul serii de sâmbătă, 24 martie 2019 și-a agresat soția, o femeie româncă și pe fratele acesteia, încercând totodată să plece cu una dintre fiicele sale în mașină.

Potrivit presei locale, un echipaj al Poliției din Latina a fost chemat să intervină în seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 19:30, în Piazza Aldo Moro din localitate, apelul fiind făcut de un bărbat român de 30 de ani. Ajunși la fața locului, polițiștii au stat de vorbă cu conaționalul nostru care a declarat că atât el cât și sora sa au fost agresați de soțul femeii, un bărbat italian de 35 de ani cu inițialele C.M.

Femeia româncă le-a mărturisit polițiștilor că s-a mutat la fratele său cu cele două fiice ale sale din cauza comportamentului agresiv al soțului italian, iar acesta din urmă venise la locuința fratelui ei pentru a-și vedea fiicele, așa cum se puseseră de acord. Doar că bărbatul italian a luat în brațe una dintre fete și s-a îndreptat cu ea spre mașină pentru a pleca, lucru care a provocat o discuție aprinsă între el și soția sa. A intervenit astfel fratele femeii românce care a fost împins și lovit de bărbatul italian, ulterior acesta agresând-o ușor și pe soția sa pentru a o îndepărta.

Intervenția polițiștilor a calmat spiritele iar bărbatul italian a fost reținut și dus la secție pentru ulterioare verificări, în timp ce femeia româncă și fratele său au decis să-l denunțe pentru violențele sale. Din denunțul făcut de conaționala noastră reiese că aceste violențe din partea soțului italian aveau loc de mai mult timp și aceasta trăia într-o stare continuă de frică, motiv pentru care a decis să se mute la fratele ei.

La încheierea anchetei, procurorul Marco Giancristofaro din Latina a decis să emită un ordin de restricție pentru bărbatul italian de a se mai apropia de casa familiei sale sau de fratele soției sale.

Vă reamintim, ca de obicei, datele de contact ale instituțiilor din Italia la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri de violență și/sau exploatare a femeilor, înainte ca acestea să se transforme în tragedie, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor:

  • Telefono Rosa – 06 3751 8282;
  • Dipartimento per le Pari Opportunità (Guvernul Italiei) – Telefon: 1522;
  • Carabinieri: telefon 112;
  • Poliția: 113;
  • sau vă adresați la cea mai apropiată unitate de carabinieri/poliție din localitatea
    dumneavoastră.



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
9Shares