Tasmania, acoperită de un fum roșu și gros

Da mai departe
1Shares


Twitter

incendiu tasmania

Fumul gros provenit de la incendiul de vegetație din Tasmania a făcut ca întreg cerul din Hobart şi Port Arthur să devină roşu.

Focul din zona care face parte din patrimoniul mondial ameninţă şase zone din estul oraşului Gippsland, mai ales că temperaturile sunt într-o continuă creştere.

Cerul deasupra oraşului Hobart s-a transformat complet într-un roşu închis, iar fumul s-a întins pe sute de kilometri.

Incendiul din Parcul Naţional Franklin Gordon Wild Rivers, aflat in sud-vestul statului, a afectat 15.000 de hectare.

600 de persoane au fost evacuate, autorităţile transmiţând avertizări pentru oraşele Maydena şi Tyena, care se află în apropierea parcului. Însă, câteva ore mai târziu, avertismentul autorităţilor s-a extins şi către oraşele Bushy Park, Ellendale, Westerway şi Fentonbary.

De asemenea, şi locuitorii din Ancora şi Mencora au fost avertizaţi să îşi părăsească locuinţele, pentru că focul le va pune viaţa în pericol.

Autorităţile au lucrat încontinuu pentru a stinge focul, iar în jumătatea de est a Tasmaniei, aprinderea unui foc a fost total interzisă din cauza temperaturilor mult prea ridicate, care au atins chiar și 46 de grade Celsius.



incendiu tasmania

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
1Shares