Tânără din Mehedinți, violată după ce a sunat la 112 să ceară ajutor. Reacția polițiștilor

Da mai departe
0Shares

Poliția din Drobeta Turnu Severin a anunțat că trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, au fost reținuți sub acuzația de viol și complicitate la viol, după ce o tânără a sunat la 112 să ceară ajutor pentru că era urmărită.

Potrivit unui comunicat, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată, marți, de către o tânără cu privire la faptul că este urmărită de mai multe persoane, pe marginea fluviului Dunărea, în apropierea municipiului Drobeta Turnu Severin.

La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de polițiști, iar în urma verificărilor efectuate aceștia au identificat apelanta în vârstă de 19 ani, din comuna Șimian, județul Mehedinți, care spusese că este urmărită de trei tineri pe care nu îi cunoaște.

La scurt timp, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi s-a reuşit depistarea persoanelor indicate, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.

Din verificări s-a stabilit că este vorba de trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, din comuna Bălăcița, jud. Mehedinți, atât apelanta, cât și aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru stabilirea celor sesizate.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la viol, și viol, cei trei bărbați fiind reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță de reținere, și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mehedinți, scrie site-ul news-mehedinti.ro.

Miercuri, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares