Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Toronto

Da mai departe
0Shares

Simona Halep, numărul patru mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Toronto, dotat cu premii totale de 2,83 milioane dolari, după ce a învins-o fără drept de apel pe rusoaica Svetlana Kuzneţova, cu 6-2, 6-1.

Halep, campioana en titre de la Wimbledon, a obţinut victoria în doar 66 de minute în faţa unei adversare aflată în revenire după o lungă absenţă din circuit.

Românca a început în forţă şi a condus cu 3-0 în primul set, iar apoi şi-a conservat avantajul, câştigând cu 6-2. În actul secund, ostilităţile au decurs într-un singur sens, Kuzneţova luând singurul ghem când Halep avea 5-0.

Halep a servit foarte bine în acest meci, în care a avut 19 winners (11 rusoaica) şi 23 de erori neforţate (25 Kuzneţova). Românca a salvat cele două mingi de break create de Kuzneţova.

Halep (27 ani) are acum 5-3 în meciurile directe cu Kuzneţova (34 ani, 198 WTA), câştigând ambele dueluri de la Rogers Cup, în 2011 (Toronto) în primul tur, cu 4-6, 6-4, 67-3, şi în 2016 (Montreal), cu 3-6, 6-1, 6-1.

Simona Halep, dublă campioană la Rogers Cup, în 2016 şi 2018 (de fiecare dată la Montreal), şi-a asigurat un cec de 60.455 dolari şi 190 de puncte WTA, urmând să joace în turul următor cu învingătoarea dintre letona Jelena Ostapenko şi cehoaica Marie Bouzkova.

 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares