Se poate si asa! Apelul in cazul complicei lui Dragnea din dosarul Angajarilor fictive, judecat intr-un singur termen

Da mai departe
10Shares



Curtea de Apel Bucuresti urmeaza sa se pronunte definitiv pe 22 aprilie in cazul Rodicai Milos, fosta Ogrinja, fosta Draghici, care a ocupat functia de director in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Teleorman. Judecata apelului s-a facut intr-un singur termen.

Femeia a fost condamnata de Tribunalul Teleorman la o amenda penala de 500 de lei pentru infractiunea de fals intelectual, intr-un dosar separat din cel al Angajarilor fictive din Teleorman, in care este judecat la Inalta Curte si Liviu Dragnea.

De altfel, Rodica Milos a fost condamnata de Inalta Curte la 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu. Este o prezenta discreta in procesul care se desfasoara la completul de 5 judecatori, deoarece atentia mass-media este atintita asupra liderului PSD.

Despre ce fals este vorba

In acest caz, Rodica Milos a fost gasita vinovata ca a falsificat un raport de evaluare a performantelor profesionale in cazul Adrianei Botorogeanu, una dintre secretarele PSD, care erau angajate fictiv in cadrul Directiei de Protectie a Copilului Teleorman.

Dupa cum am aratat, Milos si Botorogeanu sunt trimise in judecata si in dosarul in care liderul PSD a fost condamnat, in prima instanta, la 3 ani si 6 luni de inchisoare pentru instigare la abuz in serviciu.

Dragnea este acuzat ca, in calitate de presedinte al CJ Teleorman (2000-2012), respectiv de presedinte al PSD Teleorman, i-ar fi determinat pe sefii DGASPC Teleorman sa le angajeze fictiv si sa le mentina in functii pe doua secretare PSD: Adriana Botorogeanu si Anisa-Niculina Stoica.

Cazul, judecat in doi ani

Ziare.com a analizat cum s-a derulat procesul Rodicai Milos.

24 iulie 2017: Trimisa in judecata de procurorii DNA.
18 decembrie 2018: Condamnarea de la Tribunalul Teleorman.
28 februarie 2019: Dosarul ajunge la Curtea de Apel Bucuresti.
4 aprilie 2019: Primul termen, instanta ramane in pronuntare. Sentinta a fost amanata initial pentru 15 aprilie, apoi pana pe 22 aprilie, potrivit portalului instantelor.

Dragnea, trei ani de procese

Spre comparatie, cazul lui Liviu Dragnea de la Inalta Curte s-a desfasurat astfel:

15 iulie 2016: DNA sesizeaza Inalta Curte cu rechizitoriul.
11 februarie 2018: Inalta Curte da prima sentinta in acest caz.
18 septembrie 2018: Cazul ajunge la completul de 5 judecatori.
20 mai 2019: Este stabilit ultimul termen de judecata.

Motivele amanarii in cazul Dragnea: pensionarea judecatorului Ana-Maria Dascau- fapt care a dus la reluarea de la zero a procesului, motivarea sentintei a durat aproximativ 5 luni, contestarea constituirii completurilor de 5 judecatori, deciziile CCR si ale Curtii de Apel Bucuresti care au dus la schimbarea, de doua ori, a completurilor de 5 judecatori.

De ce a primit amenda penala

Potrivit deciziei de condamnare, date de Tribunalul Teleorman, instanta a tinut cont in cazul Rodicai Milos de mai multe aspecte:

– Gradul de pericol social concret al faptei savarsite;

– Modalitatea de comitere a infractiunii;

– Consecintele relativ minore ale savarsirii faptei;

– Lipsa antecendentelor penale;

– Varsta;

– Conduita sociala anterior savarsirii faptei.

De asemenea, judecatorii au desfiintat si inscrisul falsificat, intitulat Raport de evaluare a performantelor profesionale, pentru perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011, realizat in cazul Adrianei Botorogeanu.

Citeste si: Una dintre complicele lui Dragnea, condamnata pentru falsificarea actelor unei secretare PSD

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
10Shares
%d blogeri au apreciat: