Rusia avertizează SUA să nu intervină în Venezuela. Mesajul Kremlinului

Da mai departe
7Shares


Agerpres

ministrul apararii si militari din venezuela

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, l-a avertizat marţi pe omologul său american, Mike Pompeo, împotriva “recurgerii la forţă” în Venezuela, a informat Moscova, în contextul în care Washingtonul vorbeşte despre o intervenţie militară

În cursul unei discuţii telefonice purtate “la iniţiativa americană”, Serghei “Lavrov a avertizat împotriva oricărui amestec în treburile interne ale Venezuelei, inclusiv împotriva recurgerii la forţa cu care Washingtonul ameninţă încălcând dreptul internaţional”, a informat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

“El s-a arătat dispus la consultări în legătură cu dosarul venezuelean respectând principiile ONU”, a adăugat sursa.

Opozantul Juan Guaido, susţinut în special de Washington, a anunţat marţi că ajutorul de urgenţă american va intra la 23 februarie în Venezuela în pofida refuzului preşedintelui Nicolas Maduro. Şeful statului, sprijinit în principal de Moscova, consideră că ajutorul de urgenţă este o primă etapă înaintea unei intervenţii militare.

În Venezuela sunt în curs manevre militare pentru a face faţă unei eventuale intervenţii a Statelor Unite, o opţiune frecvent pusă de masă de responsabilii americani.

Discuţia telefonică dintre Serghei Lavrov şi Mike Pompeo a avut loc marţi, după ce şeful diplomaţiei americane, aflat în vizită în Slovacia, a estimat că Vladimir Putin reprezintă o ameninţare pentru democraţii.

Potrivit Moscovei, Serghei Lavrov a criticat în cursul convorbirii dorinţa Washingtonului de a introduce noi sancţiuni contra Rusiei în legătură cu otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în martie în Anglia.

“El a subliniat că o asemenea măsură a Washingtonului, pe care nimic nu o justifică, nu va face decât să agraveze situaţia privind relaţiile bilaterale şi atmosfera internaţională”, a informat ministerul rus

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 



ministrul apararii si militari din venezuela

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer


Lavrov si Putin

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
7Shares