Român mort în Italia la 29 de ani în urma unui accident rutier. Șoferul nu avea permis de conducere

Da mai departe
0Shares


Un tânăr român în vârstă de 29 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident petrecut la Paternò, în Basilicata. Autoturismul Fiat Punto în care călătorea împreună cu prietenul său și care se afla la volanul mașinii, a ieșit de pe carosabil și s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului. Victima a decedat la locul accidentului, șoferul, și el de origine română, în vârstă  de 33 de ani, a rămas nevătămat. Acesta nu deținea permis de conducere, iar mașina nu avea asigurare, relatează catania.meridionews.it.

Cei doi români sunt rezidenți la Ramacca, în Sicilia

Accidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, 7 mai, puțin după miezul nopții, de-a lungul șoselei 192 Catania-Enna, pe teritoriul localității Paternò.

Românul care și-a pierdut viața, cu inițialele numelui C.V., călătorea pe scaunul din dreapta șoferului. Conform primelor reconstituiri ale carabinierilor, din motive aflate încă în faza de verificare, bărbatul de la volan ar fi pierdut controlul asupra mașinii și ar fi ieșit de pe carosabil, oprindu-se în șanțul adiacent șoselei. Tânărul de 29 de ani și-a pierdut pe loc viața, corpul lui a fost găsit aruncat de impactul puternic în afara mașinii.

Carabinierii au descoperit că șoferul nu deținea permis de conducere, iar autoturismul – care a fost confiscat – era fără asigurare.

Trupul neînșuflețit al românului decedat în accident a fost transportat inițial la morga spitalului Paternò, de unde va fi restituit membrilor familiei.



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares