Revoluția de acum 30 de ani nu a fost finalizată nici prin votul de duminică

Da mai departe
0Shares

După votul de duminică, de la primul tur al alegerilor prezidențiale, PSD se va menține în forma actuală, care nu are nimic a face cu social-democrația, iar rezultatul alegerilor de anul viitor depinde de ce va face PNL la guvernare. Anticipatele, pe de altă parte, s-ar putea să nu mai fie așa de dorite, consideră gazetarul Cristian Tudor Popescu.

„Acest partid (PSD – n.r.), în momentul de față, este un urmaș degenerat al PCR-ului, corcit cu legionarisme naționalist-xenofobe. Asta a ajuns. Ce social-democrație? Nu mai are nicio legătură! Dacă au ajuns să vină – PSD Sibiu – cu motivul Nu-i votați pe Iohannis, Orban și Barna că n-au nume românești, vă dați seama la ce nivel am ajuns? Social-democrația, de-a lungul vremii, este internaționalistă, nu e naționalistă. Prin definiție, nu-i de conceput așa ceva. Or, aici s-a venit cu un ceaușism rezidual de tip legionaroid”, a comentat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Revoluția de acum 30 de ani nu a fost finalizată nici prin votul de duminică, spune CTP, care îi îndemnase în cursul zilei pe alegători să iasă la vot tocmai pentru a desăvârși această revoluție. „Din păcate, nu s-a sfârșit Revoluția. Trebuie continuată. Continuată în turul 2 și continuată mai departe, firește, neapărat oamenii trebuie să vină la vot în turul 2, chiar dacă Iohannis are clar prima șansă. Sper să vină lumea la vot. Și după aceea, trebuie continuat, pentru că PSD-ul se va menține și se va menține – asta este trist – se va menține în forma actuală. Nu se va produce nicio schimbare acolo. Se vor menține exact cu filosofia asta pe care o au acum. Filosofie! Aberațiile cu care au venit”, a explicat gazetarul.

„Klaus Iohannis are șansa, dar și o responsabilitatea uriașă în următorul an, pentru că nu mai are nicio scuză: are și guvernul de partea sa. Tot ce se întâmplă i se va pune în cârcă. Influențarea alegerilor de anul viitor depinde de ce va face PNL, de ce va face guvernul și, firește, de ce va face Iohannis, dar la Iohannis e puțin alta situația. Iohannis, odată ce câștigă al doilea mandat, stă cinci ani acolo, nu-l mai deranjează nimeni”, arată CTP. 

Citiți și:  CTP: Aș vrea ca președintele să nu se considere nemuritor: Îi vor muri lăudătorii și atunci istoria îl va analiza fără milă

„În schimb, a continuat gazetarul, rezultatul unor posibile anticipate – posibile, pentru că nu se mai știe acum, s-ar putea ca cei care băteau din pinteni să se facă anticipate, zor-nevoie, mâine, s-ar putea acum să stea pe gânduri –  deci, dacă or fi anticipate, dacă or fi parlamentarele la termen depinde, este esențial, de prestația guvernului Orban. Dacă guvernul Orban va reuși să facă diferența în ochii oamenilor față de ce au făcut guvernările PSD, să arate – nu să facă minuni, nu așteaptă nimeni minuni, așteaptă: bună-credință,  transparență, sinceritate din partea guvernului: asta putem face, asta nu putem face. Realism și bună-credință. Dacă nu…”, a punctat gazetarul comentând la Digi24 rezultatele provizorii ale alegerilor prezidențiale.

Citiți și: CTP, despre rezultatele alegerilor prezidențiale: PSD păstrează imaginea de jucător în liga mare

CTP: Se vor schimba raporturile de forțe între Barna și Cioloș. Greșelile care au dus la scorul obținut de candidatul USR

CTP: Electoratul l-a sancţionat pe Dan Barna, sper să nu se amăgească în legătură cu asta

Editor: Luana Păvălucă

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares