Razvan Burleanu anunta ca Romania risca sa fie exclusa din toate competitiile fotbalistice de UEFA si FIFA

Da mai departe
6Shares



Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Razvan Burleanu, a anuntat ca echipa nationala a Romaniei si toate echipele din tara noastra risca sa fie excluse din competitiile organizate de UEFA si de FIFA din cauza unei modificari operate de Ministerul Tineretului si Sportului (MTS).

Burleanu a afirmat ca UEFA s-a alarmat dupa ce MTS a modificat Lega Sportului si poate convoca oricand Adunari Generale in federatiile sportive.

Astfel, conform spuselor lui Burleanu, exista riscul sa fim exclusi din absolut toate competitiile organizate de UEFA, fie ca este vorba de echipa nationala sau de cele de club.

“Modificarea legii 69, legea sportului din 2000, presupune o ingerinta politica in activitatea tuturor structurilor sportive de interes public. Mesajul din partea invitatilor UEFA la Adunarea Generala de azi a fost unul foarte ferm din acest punct de vedere. Articolul 88.1 propune ca Ministerul Tineretului si Sportului sa poate convoca Adunare Generala in Federatii, sa propuna alegeri, aprobarea bugetului, inclusiv a strategiei. O sa regasim cate un specialist care are o capacitate de a dezvolta strategii pentru fiecare federatie in parte. E cea mai mare ingerinta cu putinta. Incalca in primul rand constitutia Romaniei! Solicit public Ministerului sa intervina de indata si sa opreasca acest demers pe care-l avem in Parlament.

Daca s-ar intampla o asemenea adoptare a unui asemenea amendament, FIFA si UEFA ne pot aplica cele mai grave sanctiuni care s-au dat vreodata in Europa. Daca s-ar aplica sanctiunile, am fi in randul tarilor urmatoare: Benin, Pakistan, Nigeria, Irak, Guatemala. Euro 2020 poate fi in pericol daca vom avea parte de o asemenea modificare legislativa, FRF poate fi suspendata. La fel, cluburile romanesti nu ar mai putea intra in cupele europene, iar nationalele in competitiile UEFA is FIFA“, a spus Burleanu, conform Sport.ro.

FIFA si UEFA arata toleranta zero fata de implicarea politicului in activitatile sportive si a suspendat deja mai multe asociatii nationale din acest motiv.

In general s-a intamplat in cazul unor tari din Africa sau Asia, fara o traditie mare fotbal.

C.S.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
6Shares