Presedintele condamna pentru prima oara violentele politiei

Da mai departe
0Shares

Presedintele chilian Sebastian Pinera a condamnat duminica pentru prima data violentele comise de politie de la inceputul miscarii de contestare sociala, la 18 octombrie, din tara.

“A fost un recurs excesiv la forta, au fost comise abuzuri sau delicte, iar drepturile tuturor nu au fost respectate”, a recunoscut Sebastian Pinera intr-un discurs televizat, noteaza AFP.

Criza sociala fara precedent care zguduie Chile de o luna a facut 22 de morti, dintre care cinci ca urmare a interventiei fortelor de ordine, si peste 2.000 de raniti, dintre care 200 de persoane cu leziuni oculare.

“Nu va exista impunitate, nici pentru cei care au comis acte de o violenta exceptionala, nici pentru cei care au comis (…) abuzuri”, a adaugat seful statului chilian, referindu-se, pe de o parte, la distrugerile comise de manifestantii cei mai radicali si, pe de cealalta parte, la violentele fortelor de ordine in timpul manifestatiilor.

Acuzatiile de incalcare a drepturilor omului impotriva politistilor s-au inmultit de la inceputul miscarilor de protest, determinand ONU sa trimita o misiune de ancheta. Sunt, de asemenea, prezenti in Chile anchetatori din partea Amnesty International.

Presedintele conservator s-a mai exprimat pentru prima data asupra acordului istoric incheiat vineri in parlament de partidele politice privind organizarea unui referendum in aprilie 2020 pe tema schimbarii Constitutiei.

“Daca cetatenii hotarasc asta, ne vom indrepta spre o noua Constitutie, prima elaborata in democratie”, a declarat Sebastian Pinera.

Protestele la nivel national au demarat la 18 octombrie, in urma majorarii tarifelor la metroul din Santiago inainte de a evolua in demonstratii mai generale impotriva inegalitatilor din aceasta tara sud-americana apreciata pana atunci pentru stabilitatea sa economica si politica.

Citeste si:

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares