Pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore în peste 2.000 de situații generate de ploaia înghețată – Esential

Da mai departe
19Shares


Pompierii au intervenit duminică la aproximativ 400 de situaţii situaţii de urgenţă generate de fenomenele meteo, informează Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, relatează Agerpres.

“În intervalul orar 6,00-18,00, pompierii ISUBIF au intervenit la 378 de situaţii de urgenţă generate de fenomenele meteo (371 în Bucureşti şi şapte în Ilfov). 83 de autoturisme au fost avariate, toate în Bucureşti”, precizează sursa menţionată.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat tot duminică faptul că peste 2.000 de intervenţii ale pompierilor au avut loc în ultimele 24 de ore pentru îndepărtarea efectelor ploii îngheţate.

Daniel Vasile a spus că ISUBIF a dispus suplimentarea turelor de serviciu cu pompieri din turele libere, care să asigure intervenţia cu toate mijloacele existente în unităţile de pompieri, pentru ca aceste resurse să fie în teren, să acţioneze.

“Unele dintre ele au plecat de dimineaţă din subunitate şi până la schimbarea turei nu s-au mai întors decât dacă li s-au stricat accesoriile – drujbele şi aşa mai departe”, a precizat purtătorul de cuvânt.



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
19Shares