Parchetul Judecătoriei Timișoara cercetează cauzele decesului lui Ionel Marcel Lepa, ucigașul polițistului din Timiș

Da mai departe
0Shares

Medicii Penitenciarului Timișoara au fost solicitați să intervină, luni dimineață, ca să-l ajute pe Ionel Marcel Lepa, care a comis un act de suicid, prin spânzurare, în grupul sanitar al camerei de deținere, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor, care precizează că procurorii cercetează decesul.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor precizează că, în cazul lui Marcel Ionel Lepa, bărbatul care a ucis un polițist în urmă cu o săptămână, au fost efectuate imediat manevre de resuscitare și, totodată, a fost solicitat, prin numărul unic 112, un echipaj al SMURD, care a constatat decesul la ora 7:15.

„În conformitate cu procedurile legale, administrația penitenciarului a anunțat familia deținutului decedat, judecătorul de supraveghere a privării de libertate, precum și Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Cauzele producerii decesului sunt cercetate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara”, a precizat sursa citată, potrivit Mediafax.

Marcel Ionel Lepa, bărbatul care a ucis un polițist în urmă cu o săptămână s-a sinucis, luni dimineața, în Penitenciarul Popa Șapcă din Timișoara. Reprezentanții Ambulanței au încercat să îl resusciteze, însă fără succes.

Bărbatul era închis singur în celulă și se afla în carantină.

Luni, Marcel Ionel Lepa ar fi trebuit să ajungă în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Timișoara, unde se judeca contestația sa la decizia Parchetului de pe lângă Tribunalului Timiș de vineri, de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Vineri dimineața, el a fost audiat mai bine de două ore. Potrivit unor surse judiciare, Marcel Ionel Lepa și-a recunoscut fapta și a declarat că regretă ce a făcut. De asemenea, bărbatul a susținut că a vrut să-l împuște pe polițist în zona picioarelor, nu în piept și gât.

Ionel Marcel Lepa l-a împuşcat mortal, la începutul lunii iunie, în zona pieptului şi gâtului, pe poliţistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, în timp ce acesta încerca să îl captureze. Bărbatul era căutat după ce fusese condamnat pentru tâlhărie.

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares