Opt alpinişti daţi dispăruţi în Himalaya după ce nu s-au mai întors în tabără

Da mai departe
0Shares

Opt alpinişti care escaladau Nanda Devi, al doilea munte ca înălţime din India, au fost daţi dispăruţi, după ce nu s-au mai întors la tabăra de bază, informează sâmbătă BBC.

Grupul, care includea patru alpinişti din Marea Britanie, începuse escaladarea muntelui de 7.816 de metri din Himalaya pe 13 mai.

Când alpiniştii nu s-au întors la tabăra de bază, aşa cum era planificat, o echipă de căutare şi salvare a fost trimisă în încercarea de a-i găsi.

Un oficial local a avertizat însă că ploile abundente şi zăpada afectează căutarea. “Am activat resurse pentru a da de urma alpiniştilor după ce aceştia nu au reuşit să se întoarcă la tabăra de bază, dar vremea rea împiedică operaţiunea”, a precizat Vijay Kumar Jogdande, un responsabil din districtul Pithoragarh, agenţiei de ştiri AFP.

Un elicopter aparţinând Forţelor Aeriene Indiene urmează să fie trimis în căutarea alpiniştilor duminică dimineaţa, scrie Agerpres.

Din grup mai făceau parte doi americani, un australian şi un indian.

Grupul era condus de experimentatul ghid montan britanic Martin Moran, a cărui companie din Scoţia a organizat numeroase expediţii pe partea indiană a lanţului Himalaya.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares