NYT: UE renunță la planul impozitului digital în favoarea lucrului la o reformă globală – International

Da mai departe
1Shares


Guvernele UE au renunțat marți la un plan de instituire a unui impozit digital la nivelul întregului bloc, deoarece unele state i se opun, a declarat președinția românească a UE. Măsura va fi salutată probabil de giganți digitali precum Alphabet Inc’s Google și Facebook, care ar fi făcut obiectul impozitului plănuit de 3%. Ei se confruntă însă cu impozite similare pe care state UE precum Franța, Italia și Spania le introduc la nivel național, potrivit New York Times, citat de Rador.

Vorbind la o ședință publică a miniștrilor de finanțe din UE, românul Eugen Teodorovici a declarat că nu există un consens în privința impozitului, în ciuda lunilor de negocieri, întrucât țările nordice ale blocului și Irlanda continuă să se opună reformei.

El a afirmat că miniștrii se vor concentra acum pe încercarea de a se ajunge la o poziție comună privind restructurarea fiscalității digitale la nivel global până în 2020, confirmând o știre a Reuters de săptămâna trecută.

Reformele globale în materie de norme fiscale s-au dovedit în trecut a fi foarte dificil de convenit, întrucât interesele statelor influente sunt extrem de diferite.

Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCED), un club de țări preponderent bogate, lucrează acum la o reformă globală a impozitării digitale vizând eliminarea lacunelor legislative ce le permit marilor companii multinaționale să-și reducă masiv sumele datorate ca impozite.

UE își va redeschide dezbaterea referitoare la potențiale măsuri fiscale în interiorul blocului, în cazul în care planul de reformă al OCED va fi amânat, a declarat Teodorovici.



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
1Shares
%d blogeri au apreciat: