Meciul România – Spania, din preliminariile EURO 2020, se va disputa cu casa închisă. 50 000 de spectatori vor fi prezenţi pe Arena Naţională | Stiriletvr.ro

Da mai departe
0Shares

România – Spania, 5 septembrie, ora 21:45 / FOTO: frf.ro

Capacitatea maximă permisă la un astfel de eveniment este de 50.000 de spectatori, iar FRF a comunicat că toate biletele pentru jocul contra Spaniei au fost achiziţionate online. Singura posibilitate ca anumite locuri să mai devină disponibile va fi în cazul în care diferite comenzi sunt fie anulate, fie refuzate în momentul livrării, precizează FRF.

Partida va avea loc începând cu 21:45, ora stabilită de UEFA, și va fi a cincea din actuala campanie de calificare.

În ziua partidei, casieria din bulevardul Basarabia va deveni punct de informare pentru suporteri, aceştia putând afla diferite informaţii sau, în cazul unor erori, să preschimbe biletele pe care le deţin (pentru modificarea titularului sau a unor date incorecte). Punctul de informare va fi deschis între orele 12:00 şi 21:45.

Pe site-urile oficiale bilete.frf.ro şi bilete.ro sunt în continuare disponibile bilete la partida România – Malta, din 8 septembrie, din preliminariile EURO 2020.

Accesul pentru jocul de pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, programat la ora 19:00, costă între 25 lei (peluze) şi 50 lei (tribune).

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares