Legile adoptate de Parlamentul European care au schimbat definitiv viața cetățenilor UE

Da mai departe
0Shares



Înaintea votului de duminică, vă reamintim că Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene decid împreună cu privire la actele legislative care influențează viața de zi cu zi a cetățenilor Uniunii.

Printre temele acestor acte legislative se număra libera circulație și protecția consumatorilor, mediul și majoritatea sectoarelor economiei.

Analizăm acum, câteva dintre cele mai importante legi adoptate de Parlamentul European, în ultimii 5 ani.

De la jumătatea primului deceniu al anilor 2000, Comisia Europeană a încercat să schimbe o stare de fapt – costurile suplimentare cu care erau taxaţi, în regim de roaming, clienţii ce îşi foloseau telefoanele mobile când călătoreau într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Din 2015, Parlamentul European a adoptat, treptat, reglemntari privind serviciul de roaming, iar suprataxele au fost definitiv “abolite” pe 15 iunie 2017.

Este o mare victorie pentru consumatorul european – spunea raportorul care s-a ocupat de această temă. Putem sărbători faptul că nu mai există suprataxe la serviciul de roaming. Utilizatorii care călătoresc în Uniunea Europeană pot să-şi verifice e-mailurile, să folosească hărţi digitale, să posteze fotografie în media socială, dar şi să sune acasă ori să trimită mesaje scrise, fără costuri suplimentare.

Pentru o mai mare putere de decizie asupra vieții digitale, europenii au, din primăvara anului trecut, un nou instrument – regulile generale de protecție a datelor, pe scurt GDPR, după acronimul în limba engleză.

Antonio Tajani, președintele Parlamentului European: ”Datele noastre personale, viața noastră privată sunt protejate mai bine de abuzuri și manipulare. Așa stau lucrurile odată cu intrarea în vigoare a noilor reguli privind protecția datelor adoptate de Parlamentul European.”

GDPR s-a aflat în centrul atenției internaționale după ce s-au publicat rapoarte conform cărora Cambridge Analytica, o firmă de consultanță politică din Marea Britanie, a obținut în mod necorespunzător date despre 87 de milioane de utilizatori Facebook, fără consimțământul lor.

Scandalul a fost un subiect de discuție în Parlamentul European și motivul pentru care președintele Facebook, Mark Zuckerberg, a venit la Strasbourg pe 22 mai 2018 pentru a explica modul în care compania sa va respecta noile reguli.

De anul trecut, legea privind confidenţialitatea datelor personale din mediul online este pe deplin aplicabilă în întreaga Europă.

La capătul unui proces legislativ început în 2016, Parlamentul European a adoptat, anul acesta, în martie, noua directiva privind drepturile de autor în mediul digital. Adică pe Internet.

Astfel, deţinătorii de drepturi, în special muzicieni, artişti interpreţi sau scenarişti, dar şi editori de presă au şanse mult mai serioase să negocieze acorduri mai bune privind plata pentru utilizarea lucrărilor lor atunci când sunt încărcate pe platforme online.

YouTube, Facebook şi Google – prin serviciul News – sunt marii giganţi ai Internetului afectaţi în mod direct de noua lege adoptată de Parlamentul de la Strasbourg.

Pe de altă parte, numeroase prevederi sunt create în mod special pentru a garanta faptul că internetul va rămâne un spațiu de libertate a expresiei.

O altă decizie recentă a Parlamentului European, care ne influențează în mod direct vieţile, prevede ca, din 2021, România şi celelalte ţări europene să renunţe la schimbarea orei. Fiecare stat va avea libertatea de a decide la ce orar va rămâne: de vară sau de iarnă. Europarlamentarii le-au cerut însă ţărilor membre să se coordoneze în aşa fel încât schimbarea să nu aibă un impact negativ asupra pieţei unice.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares