Iranul a fost condamnat sa-i plateasca 180 de milioane de dolari unui jurnalist american care a stat in inchisoare

Da mai departe
0Shares

Justitia americana a condamnat, vineri, Teheranul la plata a 180 de milioane de dolari corespondentului The Washington Post, Jason Rezaian, care a petrecut un an si jumatate in inchisori iraniene.

Un tribunal federal din Washington a luat aceasta decizie, in mare masura simbolica, potrivit unei copii judecatoresti consultate de AFP.

Jurnalistul americano-iranian, care se afla la Teheran, a fost arestat impreuna cu sotia sa pe 22 iulie 2014, atunci cand Iranul tocmai acceptase negocieri internationale privind programul sau nuclear. Sotia sa a fost eliberata dupa doua luni de detentie. Acuzat de “spionaj” in favoarea SUA, el a petrecut 544 de zile in inchisoarea Evin, in nordul Teheranului, unde a suportat rele tratamente, fiind privat de somn si amenintat ca va fi decapitat.

Impreuna cu alti trei prizonieri americani, el a fost schimbat in favoarea altor sapte iranieni retinuti in Statele Unite. Eliberarea sa a avut loc pe 16 ianuarie 2016, in prima zi a aplicarii Acordului de la Viena care ar trebui sa garanteze caracterul pacifist al programului nuclear iranian, denuntat mai tarziu de Donald Trump.

“Iranul l-a arestat si l-a inchis pe Jason pentru a creste presiunea in privinta negocierilor in curs cu Statele Unite”, a subliniat judecatorul Richard Leon in decizie. “A lua un om ostatic si a-l tortura pentru a-ti asigura un atu in negocieri este rusinos, merita o pedeapsa” si trebuie ca Iranul sa fie “impiedicat” sa mai aiba un astfel de comportament, a adaugat el, stabilind despagubiri de 180 de milioane de dolari pentru jurnalist, mama si fratele sau care s-au alaturat plangerii.

Jason Rezaian a povestit in februarie pentru AFP ca s-a simtit ca un “pion” in jocul de sah mondial. “Tratat ca un iranian si tranzactionat ca un american”, a spus el.

Iranul, care nu recunoaste dubla nationalitate, aresteaza in mod regulat cetateni cu acest statut. Republica islamica neaga faptul ca s-ar fi folosit de acest fapt pentru a face presiuni in jocul diplomatic, dar recunoaste ca pot fi obiectul unor tranzactii.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares