India a anunțat că a pierdut contactul cu astronava Chandrayaan-2 chiar înainte de aselenizare – Spatiul

Da mai departe
0Shares

Organizaţia pentru Cercetare Spaţială din India (ISRO) a transmis sâmbătă că a pierdut contactul cu astronava Chandrayaan-2 cu doar câteva secunde înainte de momentul în care vehiculul urma să aselenizeze în regiunea polului sudic al Lunii, informează Mediafax citând BBC News.

Procedura de aselenizare a sondei Chandrayaan-2 s-a desfășurat normal până la apariția unei erori în momentul în care se afla la o altitudine de aproximativ 2,1 kilometri deasupra suprafeței lunare, au explicat oficiali indieni.

Chandrayaan-2 a intrat pe orbita Lunii pe data de 20 august și urma să aselenizeze în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

În cazul în care misiunea se încheia cu succes, India ar fi devenit a patra țară din lume care a reușit o aselenizare controlată.

Sonda Chandrayaan-2 (Carul Lunii 2), construită de ISRO, a fost lansată pe 22 iulie de la Centrul Spaţial Satish Dhawan, situat în statul Andhra Pradesh.

“Este o zi istorică pentru spaţiu, pentru ştiinţa şi tehnica din India”, a declarat, la momentul respectiv, K. Sivan, şeful ISRO.

Chandrayaan-2, cea mai sofisticată misiune realizată până în prezent de ISRO, avea drept scop să plaseze un vehicul de explorare (roverul Pragyaan) pe suprafața lunară, în regiunea polară sudică a Lunii. Vehiculul ar fi permis specialiştilor indieni să efectueze experimente, să studieze rocile şi solul Lunii de la distanţă.

Atât racheta folosită la lansare, cât şi modulul spaţial şi roverul sunt concepute şi produse exclusiv în India.

Chandrayaan-2 este o versiune avansată a Chandrayaan-1, misiunea indiană lansată în 2008, prin care a fost confirmată prezenţa moleculelor de apă pe Lună.

Modulul spaţial Chandrayaan-2, cu o greutate de 2,4 tone, va orbita Luna timp de aproximativ un an, urmând să realizeze fotografii ale suprafeţei satelitului, în căutarea unor indicii privind prezenţa apei, şi să-i studieze exosfera.

Misiunea este una specială şi pentru faptul că a costat incredibil de puţin, aproximativ 140 de milioane de dolari.

Premierul indian Narendra Modi a anunţat anterior că India va trimite un om pe orbită până în 2022. De asemenea, India speră să încheie contracte avantajoase privind transportarea de sateliţi comerciali şi alte misiuni în spaţiu.

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares