Impactul surprinzător asupra creierului pe care îl are degustatul de vin

Da mai departe
0Shares

Se pare că degustarea vinului stimulează creierul uman mai mult decât orice altă activitate, potrivit oamenilor de ştiinţă americani. Deci, putem spune că vinul stimulează creierul mai mult decât o face matematica.

Spre deosebire de rezolvarea unei probleme de matematică care se folosește cel mai mult de zona din creier care implică judecata, aprecierea vinului implică multiple sisteme senzoriale, precum recunoaștere, memorie, judecată, emoție și plăcere.

„Mirosul și gustul vinului ar putea fi o activitate care să-ți necesite mai mult efort cerebral decât atunci când asculți muzică sau rezolvi probleme dificile de matematică”, a declarat neurologul Dr. Gordon Shepherd, de la Universitatea Yale și autorul cărții Neurology: How the Brain Creates The Taste of Wine.

Cartea explorează toate procesele neuronale implicate în degustarea şi aprecierea vinului, inclusiv evaluarea vizuală a băuturii din sticlă şi pahar, dar şi interacţiunea dintre lichid, oxigen şi salivă şi toate mişcările complexe ale maxilarului, limbii, diafragmei şi gâtului.

Shepherd a petrecut ani de zile analizând modul în care sistemul cerebral procesează gustul, iar cercetarea sa ne arată că gustul este mult mai subiectiv decât se credea anterior. Din acest motiv, studiile ar trebui să se centreze mai mult asupra băutorului, decât asupra vinului, pentru că fiecare persoană se folosește de propriul cadru de referință pentru a procesa gutul băuturii, iar acesta este strâns legat de emoțiile, amintirile și persoanele cu care asociem băutura respectivă.

Cercetătorul amintește și de alți factori care sunt implicați în determinarea gustului unei băuturi, precum compoziția salivei, vârsta persoanei și sexul ei. Toate aceste idei ne conduc în punctul de a susține că gustul pe care îl simți când bei vin nu îi aparține băuturii, ci gustul este creat de fiecare băutor în parte.

De asemenea, specialistul ne avertizează să evităm consumul excesiv, întrucât, în acest caz, vinul va avea efectul opus, cauzând mahmureala.

Sursa


Fanatik.ro


Gigi Becali, criza de nervi! L-a dat AFARA de la FCSB dupa o RUSINE fara margini


Fanatik.ro


Ce PENSIE incasa Gheorghe Dinca de la statul roman! Nu mai muncea de 18 ani!


Stirile PRO TV


România, ”paradisul” proxeneților. Victimă: ”Mă violau cu copilul în pat”

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares