Groaza lui Putin de rachetele de la Deveselu

Da mai departe
0Shares

Toate atitudinile presedintelui rus Vladimir Putin la adresa instalatiei de lansare a anti-rachetelor NATO – americane, de la Deveselu, Romania, au fost atitudini reactive, chiar si atunci cand presedintele Putin le-a mascat sub forma unor avertismente de tipul “daca veti face voi asta, atunci eu…”

Citeste toate textele scrise de Hari Bucur-Marcu pentru Ziare.com

Cea mai recenta atitudine din acestea am vazut-o miercuri, la Helsinki, Finlanda, unde Putin a raspuns unei intrebari legate de recentul experiment american de lansare a unei rachete de croaziera, cu raza scurta de actiune, de pe o instalatie terestra. Cu sprancenele ridicate a resemnare, mutandu-si greutatea corpului de pe un picior pe celalalt, cautand o stabilitate suplimentara prin strangerea marginilor pupitrului din fata sa cu mainile crispate, domnul presedinte Putin a spus ca e ingrijorat, asa cum ar fi ingrijorati toti cei care conteaza pentru el, pe care nu i-a numit, dar noi stim ca se gandea la statul major militar al Federatiei.

Or, in termeni diplomatici, ingrijorarea inseamna mult mai mult decat o preocupare ca ceva nu merge bine. Am putea merge atat de departe incat sa spunem ca, in cazul acesta, ingrijorarea s-ar putea traduce nediplomatic printr-o adevarata groaza.

De ce i-ar fi groaza domnului Putin de rachetele americane, de la Deveselu sau de oriunde in Europa, ori chiar in lume? Din cel putin trei motive.

Intr-o ordine intamplatoare, aceste motive ar fi:

  • Rachetele ofensive americane cu baza la sol, cum este cea testata recent, fac subiectul relansarii unei curse a inarmarilor careia Rusia mai mult ca sigur ca nu ii va putea face fata, iar domnul presedinte Vladimir Putin stie asta cel mai bine. Nu ca Federatia Rusa nu ar avea capacitatea stiintifica, intelectuala si tehnica de a crea noi arme, ci pentru ca nu are capacitatea economica de a finanta cercetarea, inovarea si mai ales constructia de noi arme, in conditiile in care o singura racheta din astea costa peste un milion de euro.
  • Americanii au folosit cu deplin succes, alaturi de alte arme de lovire precisa, de la distanta, rachetele de croaziera Tomahawk (racheta care a stat la baza designului celei testate recent), este drept ca lansate din aer sau de pe nave, nu de la sol, impreuna cu fortele navale regale britanice, pentru a determina schimbari de regim politic in fosta Iugoslavie, in 1999 (peste 200 de asemenea rachete au fost lansate atunci), in Irak, in 2003 (peste 800 rachete) si in Libia, in 2011 (peste 120 de rachete) . Ori, cea mai mare spaima a presedintelui Putin nu este invazia Rusiei de catre americani si europeni, ci schimbarea lui de la putere, prin forta armelor, ca in cazul dictatorului irakian, in 2003, ori prin sustinerea opozantilor dictatorului, cum a fost cazul in Libia, in 2011.
  • Prezenta americana permanenta pe teritoriul Romaniei si Poloniei transforma aceste state in zone de interzicere pentru orice actiuni militare rusesti, oricat de hibride ar fi ele. Fara sa ne mai gandim la vreo agresiune clasica propriu-zisa. Singura forma de contracarare a acestei prezente ramane asadar doar razboiul psihologic, prin care Rusia sa determine populatiile acestor tari sa ii respinga ele pe americani. Ori, operatiile psihologice, oricat de spectaculoase si de inedite ar fi fost ele pentru eventualul spectator, nu au infrant niciodata vreun inamic, nu au castigat niciodata singure vreun razboi adevarat, ele ramanand doar la nivelul suplimentarii puterii militare necesare victoriei. Ceea ce, in cazul Rusiei, nu prea este cazul
  • Fiecare dintre aceste trei motive si cu atat mai mult doua dintre ele sau chiar toate trei la un loc reprezinta surse temeinice de groaza strategica pentru Kremlinul locuit de domnul Putin.

    Sunt tot trei elementele de context explicativ ce pot sustine mai bine aceasta observatie, elemente pe care le putem aminti aici, tot intr-o ordine oarecare.

    Faimosul tratat INF, cel care interzicea producerea si detinerea de rachete balistice si de croaziera, cu raza scurta si intermediara de actiune, dar si lansatoare terestre pentru acestea, si care a incetat incepand cu 2 august, dupa mai bine de 30 de ani de existenta, era menit sa curbe descendent cursa inarmarilor, ceea ce a insemnat un balon de oxigen in special pentru sovieticii de atunci, rusii de astazi, a caror economie planificata centralizat era practic incapabila sa finanteze o asemenea cursa, asa cum economia Rusiei de astazi este incapabila sa finanteze o relansare a cursei inarmarilor, daca vanzarea de gaze si petrol rusesc ar scadea sau nu ar spori, in viitorul previzibil.

    De aceea, principala plangere publica pe care a avut-o domnul presedinte Putin la adresa americanilor, in iesirea sa mediatica de miercuri, a fost tocmai ca americanii au aparut la mai putin de trei saptamani de la incetarea tratatului INF cu o noua tema, sub forma unei rachete de croaziera modificate, cu raza scurta de actiune, lansata de la sol. A fost un fel de a se plange public de faptul ca americanii ar fi furat startul cursei inarmarilor, cum s-ar zice in limbaj sportiv.

    Desigur, rusii sufera in aceasta privinta de propria lor lipsa de viziune strategica. Tratatul INF ii retinea pe americani sa contrabalanseze dezvoltarile de armamente similare ale Chinei, care nu era parte in tratat, iar rusii nu au vrut cu niciun chip sa discute cu americanii solutii alternative, in cadrul tratatului. Asa ca solutia evidenta americana a fost suspendarea tratatului in februarie si incetarea lui in august, anul acesta. Mai ales ca Federatia Rusa nu ii mai respecta de cativa ani prevederile, asa cum erau ele stipulate in text. Daca ar fi avut o viziune strategica elementara, rusii ar fi gasit o forma sa ii tina pe americani in tratat si pe chinezi departe de realizarea unui arsenal de asemenea arme, pentru nevoile lor din Marea Chinei de Sud si de pe unde mai au ei ambitii de dominatie militara.

    Al doilea element de context explicativ este legat de insistenta Administratiei americane Trump de a-i convinge pe aliatii si partenerii sai europeni sa cumpere cat mai putin gaz si petrol de la rusi. Desi motivatia oficiala este ca europenii ar deveni din ce in ce mai dependenti energetic de Federatia Rusa, adevarul este ca vanzarea de gaze si petrol constituie principala sursa de finantare a puterii militare rusesti. Inclusiv in domeniul cercetarii si dezvoltarii de arme si capabilitati noi, in interiorul unei relansate curse a inarmarii.

    In sfarsit, un alt element contextual este ca, prin anexarea Peninsulei Crimeea, Federatia Rusa a destramat practic aranjamentele de securitate europeana, aranjamente la care Statele Unite ale Americii si Canada sunt parte. Atata vreme cat nu se negociaza o alta arhitectura de securitate continentala si atata vreme cat semnatarele nu pornesc un razboi impotriva Rusiei, pentru restabilirea ordinii de securitate europeana, toate statele implicate in aceste aranjamente formalizate prin Actul Final de la Helsinki si documentele aditionale, si institutionalizate prin Organizatia de Securitate si Cooperare in Europa, sunt practic obligate sa se refere la conditia ca Rusia sa renunte la Crimeea, in orice discutie de securitate bilaterala sau regionala. Dar si in discutii economice, concretizate in suspendarea participarii Rusiei la intalnirile sefilor de stat si de guvern din grupul de reflexie economica G8, devenit G7. Ceea ce inseamna ca Rusia si-a creat o noua problema de securitate, atunci cand a dobandit acest nou teritoriu, desi Crimeea, numita si portavionul natural la Marea Neagra, ar fi trebuit sa fie o solutie de securitate, care sa faca Rusia si mai puternica militar decat este, si nu sa fie o problema pentru ea.

    Vedem deci sa sunt pe tabla de sah strategica suficiente piese, asezate suficient de complicat si de defavorabil pentru domnul Putin, ca sa justifice o groaza sincera a acestuia fata de ce ar putea face americanii cu rachetele lor, in Europa Occidentala, regiune strategica globala ce include si Romania, cu Deveselu cu tot.

    Hari Bucur-Marcu are o experienta de decenii in mediul international, pe problematici legate de institutionalizarea domeniului apararii nationale, controlul democratic al sistemelor de securitate nationala, politici de securitate si de aparare nationala. Ofiter de aviatie si fost sef al Serviciului Strategii de Aparare la Statul Major General, detine titlul de doctor in stiinte militare, obtinut in 2001 la Academia de Inalte Studii Militare cu teza “Implicatii economice in planificarea apararii nationale a Romaniei”. In perioada 1990 – 2003 a fost responsabil sau direct implicat in aspecte esentiale ale reformei Armatei Romaniei, cu deosebire in relatia cu NATO, si a lucrat nemijlocit in structurile Aliantei ca sef de sectie invatamant si instructie. A publicat carti si articole pe subiecte din domeniu, oferind expertiza internationala. Este cavaler al Ordinului National “Pentru merit”, ca recunoastere a contributiei sale la integrarea Romaniei in NATO.

    Despre ce vrei sa scriem?

    Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

    Sursa

    قالب وردپرس

    Da mai departe
    0Shares