Glume la PMP | Paleologu: “Despre ce să fie discursul? Despre Aristotel?” Băsescu: “Să ştii că eu nu stau nici la tot discursul tău”

Da mai departe
0Shares

Colegiul Național al PMP votează astăzi, la Parlament, candidatul pentru prezidențiale, iar propunerea este Theodor Paleologu. „A fost şi ministru, şi ambasador, e şi fiul lui Paleologu bătrânu”. Sper să îi încurce rău pe Barna şi pe Dăncilă”, a spus Traian Băsescu, preşedintele de onoare al PMP.

De altfel, Traian Băsescu este cel care l-a propus pe Theodor Paleologu pentru a candida la prezidenţiale. Totodată, pe Mihai Neamţu l-a propus purtător de cuvânt al partidului şi al campaniei. El a explicat de ce e bine ca PMP să mizeze pe cei doi – trebuie depăşit potenţialul partidului, lucru posibil doar printr-o schimbare.

Traian Băsescu a spus că, în opinia sa, Paleologu ar putea ridica partidul spre 10%.

Dacă nu va fi ales Theodor Paleologu, preşedintele PMP Eugen Tomac va fi desemnat prezidenţiabil.

Înainte de discursul lui Paleologu, cei doi au avut un schimb de replici amuzant

Traian Băsescu: E absolvent de Sorbona, a fost şi în alte şcoli unde nu a reuşit Macron. A fost şi ministru, şi ambasador. Eu te-am numit ambasador?

Theodor Paleologu: Dar cine? Năstase?

Traian Băsescu: Are şi 46 de ani şi e şi fiul lui Paleologu bătrânu. Are foarte multe calităţi care îl recomandă ca un candidat care, dacă ar câştiga, ar fi un bine pentru România. Sper să îi încure rău pe Barna şi Dăncilă, să le creăm o surpriză.

Mihai Neamţu, extrem de impetuos, va trebui să se pondereze pe ici, pe colo, că nu trebuie să omoare pe nimeni în campanie. Cu certitudine, cu Mihai am lucrat, cu Toader am lucrat, nu văd niciun impediment ca partidul să îi accepte pe cei doi în aceste două calităţi.

Dacă veţi da un vot pozitiv, suntem în situaţia în care tranziţia se cam apropie de sfârşit şi va lua sfârşit în ziua votului, când mă duc, voi vota candidatul partidului şi voi considera că nu mai am nicio obligaţie faţăa de PMP. Deocamdată rămân angajat în a-mi da cu părerea prin sediul partidului.

Să vă spună Theodor câteva cuvinte, dar eu nu o să stau la vot.

Theodor Paleologu: Despre ce să fie discursul? Despre Plutarh? Despre Aristotel?

Traian Băsescu: Să ştii că eu nu stau nici la tot discursul tău.

Mihail Neamțu a anunțat, sâmbătă, pe Facebook, că se retrage din cursa internă a Partidului Mișcarea Populară pentru alegerile prezidențiale în favoarea lui Theodor Paleologu. El salută decizia lui Theodor Paleologu de a candida la prezidențiale din partea PMP și anunță totodată că rămâne în acest partid.

Redactare Georgiana Marina

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares