Ginerele lui Băsescu, achitat definitiv de ÎCCJ

Da mai departe
1Shares


Radu Pricop a fost achitat definitiv de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii.

Avocatul Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost achitat definitiv joi de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii.

Instanţa supremă a menţinut decizia de achitare dată în cazul acestuia în noiembrie 2017 de instanţa de fond – Curtea de Apel Bucureşti.

În schimb, judecătorii au admis apelul DNA şi au desfiinţat sentinţa penală a Curţii de Apel Bucureşti prin care Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, primise o pedeapsă de 3 ani cu suspendare, acesta fiind condamnat definitiv la 2 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la fals intelectual.

Judecătorii au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de denunţătorul din acest dosar, Alexandru Horpoş.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi, beneficiind de complicitatea lui Radu Pricop, a exercitat asupra omului de afaceri Alexandru Horpoş, denunţător în cauză, acţiuni de constrângere, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4 milioane euro, nedatorată de acesta din urmă.

“Astfel, firma la care Lucinschi era asociat/acţionar a introdus la DIICOT o plângere penală, dând, în mod intenţionat, unor afaceri comerciale nerentabile o încadrare juridică penală. Acţiunile de constrângere au constat în condiţionarea retragerii plângerii penale respective de acceptul omului de afaceri de a remite suma de bani menţionată. De asemenea, inculpatul Lucinschi i-a promis omului de afaceri că va depune diligenţele necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor care făceau obiectul plângerii într-o infracţiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează”, susţin procurorii.

De asemenea, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, pentru a adăuga presiunii descrise un mijloc de constrângere şi mai puternic, în concordanţă cu cuantumul sumei respective, Lucinschi a pretins că are influenţă, prin intermediul unor persoane importante, asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea unor cauze penale care-l priveau pe omul de afaceri, aflate în lucru la acelaşi procuror, Remus Jurj.

“În acest sens, inculpatul Lucinschi i-a mai promis omului de afaceri că va determina organele judiciare să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv efectuarea de demersuri pentru ridicarea unor sechestre instituite asupra bunurilor omului de afaceri şi pentru soluţionarea dosarelor într-o manieră favorabilă acestuia din urmă, indiferent de probele existente”, mai spun procurorii.

Sub imperiul acestor constrângeri repetate, temându-se de repercusiunile unui eventual refuz în condiţiile în care acesta i-a arătat că ar putea influenţa atitudinea procurorului de caz, în schimbul ”ajutorului” promis, Lucinschi a pretins şi a primit de la omul de afaceri dreptul de creanţă asupra sumei de 2 milioane de euro, în forma unui contract fictiv de împrumut.

“Soluţia semnării contractului fictiv de împrumut a fost identificată de inculpatul Pricop, care, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, l-a sprijinit în activitatea infracţională pe Lucinschi, prin formularea mai multor soluţii nelegale, menite să justifice remiterea banilor către acesta. Prin acest document, întocmit la instigarea inculpatului Pricop, Sergiu Lucinschi a declarat în mod nereal, sub semnătură proprie, în faţa notarului public, că, în perioada 2008-2010, i-a dat omului de afaceri cu titlu de împrumut suma de 2.000.000 euro, omul de afaceri recunoscând acest lucru şi angajându-se să îi restituie până la data de 24 decembrie 2015”, mai arată DNA.


Fanatik.ro


Prognoza METEO de weekend! Se SCHIMBA din nou vremea. Anuntul ANM: Ce temperaturi vor fi in toata tara


Fanatik.ro


Laura Codruța Kovesi, blocată la Guvernul României. Negocierile din 10 aprilie s-au anulat. Postul de procuror-șef european rămâne în aer


Stirile PRO TV


Cum arată modelul cu cea mai îngustă talie din lume după ce a născut. Fanii, șocați



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
1Shares