Galerie Foto. Ziua în care Regina-mamă Elena s-a întors acasă

Da mai departe
0Shares

Pentru prima dată în istoria ţării, toţi regii şi toate reginele României sunt împreună, la Curtea de Argeş. Trupul Reginei Elena, mama regelui Mihai, şi bunica Majestăţii sale Margareta, a fost adus vineri din Elveţia.

Regina-mamă Elena a fost repatriată vineri pentru a fi reînhumată la Curtea de Argeş, alături de fiul ei, Regele Mihai I, Familia Regală anunţând doliu pentru zilele de 18, 19 şi 20 octombrie.

Repatrierea Reginei Elena înseamnă împlinirea unei promisiuni făcută de nepoata sa Margareta, tatălui ei Regele Mihai. Revenirea acasă, lângă fiul sau pe care l-a iubit nespus, e un moment emoţionant.

Cele mai importante imagini ale zilei le găsiți în galeria foto

Fiicele Regelui Mihai îi spuneau bunicii lor Amama, a mărturisit Majestatea Sa Margareta. La Aeroport au fost astăzi alături de custodele coroanei şi principesele Sofia şi Maria. Pentru că a fost Regina a României şi pentru că a avut gradul de colonel al Armatei Romane, funeraliile au fost unele militare.

Sicriul Reginei-mamă Elenă a fost adus în această dimineaţă cu o aeronavă Spartan C a Forțelor Aeriene Române.

Acordurile imnului Regal au întregit atmosfera de reculegere.

Suverana era privită cu imensă simpatie şi compasiune în perioada interbelică, potrivit istoricilor.

S-a stins în noiembrie 1982, însă nimeni nu a răspândit vestea în România comunistă. După zeci de ani de uitare şi nedreptate, Regina-Mamă Elena a intrat din nou în Capitală, în Sala Regilor, de la Palatul Elisabeta.

A fost un moment intim, timp de o jumătate de oră doar cei din Familia Regală s-au recules la căpătâiul Reginei.

Principesa a Greciei, Principesa a României, Principesa a Danemarcei, Majestatea sa Regina Mamă Elenă pleacă acum de la Palatul Elisabeta după 70 de ani de când tot de aici ai plecat într-unul dintre cele mai dureroase exiluri româneşti.

Cortegiul a trecut apoi prin mai multe localităţi. La Titu şi la Găieşti zeci de oameni au ieşit la stradă ca să îşi ia rămas bun.

Catedrala Regilor şi Reginelor, de la Curtea De Argeş, luminată curat de soarele lui octombrie, a devenit acum panteonul monarhiei româneşti.

După 7 decenii de Exil Regina mamă Elenă se întoarce pentru totdeauna în România. Dealtfel a fost dorinţa expresă a Regelui Mihai să se odihnească şi să fie înhumata alături de el. Din acest moment toţi regii şi toate Reginele Românie îşi dorm somnul veşnic aici la Curtea de Argeş, în pământ românesc”

Strănepotul Reginei, fostul principe Nicolae, a venit şi el şi la catafalc.

Nicolae al Romanei, strănepotul Reginei Elena: “Au împărţit durerea şi Regina mamă Elenă a fost chiar tot sprijinul pentur bunicul meu”

Florile Albe pe care oamenii le-au adus au însemnat seninătatea şi nobleţea, iar coroana de pe sicriul suveranei simbolizează recunostintza eternă şi doliul regal.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares