femeie româncă ajunge la spital cu cod galben, dar moare după câteva ore. A fost lovită de o mașină

Da mai departe
1Shares





O femeie româncă în vârstă de 51 de ani, Mariana Vasile, a fost lovită de o mașină în dimineața zilei de 11 martie 2019, în jurul orei 6:45, în timp ce se afla pe via Rocca di Cencia din Roma. Deși inițial starea sa nu părea gravă, fiind transportată la spital cu cod galben, conaționala noastră a decedat la numai câteva ore după internare, relatează ziarul online Terzo Binario.

Din primele relatări reiese că Mariana a fost lovită de un automobil Volkswagen Golf condus de un bărbat italian de 39 de ani, care s-a oprit imediat pentru a-i oferi primul ajutor. O ambulanță a sosit în scurt timp la fața locului și a transportat-o la spitalul Policlinico di Tor Vergata cu cod galben de gravitate.

După ce a fost internată în spital, însă, starea femeii românce a început să se agraveze și la numai câteva ore după internare, în jurul orei 12:30, medicii au fost constrânși să constate decesul acesteia, nereușind să mai facă nimic pentru a-i salva viața.

Bărbatul italian aflat la volanul mașinii care a lovit-o pe Mariana Vasile a fost supus testelor pentru alcool și narcotice, de către polițiștii sosiți la locul accidentului.

Mariana Vasile era originară din Slobozia, județul Ialomița.







Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
1Shares