Femeie înjunghiată în plină stradă la Brăila. Mergea să își ia copilul de la școală

Da mai departe
0Shares

O femeie de 40 de ani din Brăila a fost înjunghiată, miercuri, de un bărbat de 47 de ani care nu a fost încă prins de poliţişti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, inspector Laura Belciugan, incidentul a avut loc miercuri pe o stradă din municipiul Brăila.

„Astăzi, la ora 11:28, un bărbat a sesizat, prin apel 112, faptul că în municipiu, la intersectia Bulevardului Dorobanţilor cu Calea Galaţi, o femeie a fost înjunghiată de un bărbat. Este vorba despre o femeie, în vârstă de 40 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Autorul a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat de 47 de ani. La acest moment poliţiştii acţionează în vederea depistării bărbatului bănuit de comiterea faptei şi fac cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a transmis Biroul de Relaţii cu Presa al IPJ Brăila, potrivit News.ro.

Se pare că victima şi agresorul se cunosc, însă deocamdată nu se ştiu detalii despre relaţia pe care o aveau cei doi.

Femeia se ducea să şi ia copilul de la şcoală în momentul în care a fost înjunghiată. Ea se află acum internată în Spitalul Judeţean Brăila.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares