Familie în comă, după un accident grav pe DN 13. Ce au găsit pompierii sub maşina lor

Da mai departe
1Shares



Grav accident vineri dimineaţă, la Rupea, în judeţul Braşov. O fetiţă de 3 ani şi jumătate a murit, iar un bebeluş de 11 luni şi părinţii sunt în comă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat şi a căzut pe capota, într-un pârâu.

Pruncul, găsit în stare de hipotermie, a fost dus cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş. Mama şi tatăl fetiţelor, în vârstă de 29, respectiv 35 de ani, au fost duşi la spitalul de urgenţă din Braşov.

Familia, care este din Ungaria, se îndreptă de la Sighişoara spre Braşov, iar la intrarea în localitatea Rupea şoferul ar fi pierdut controlul volanului, din motive încă necunoscute. Maşina a izbit un parapet, apoi s-a răsturnat în albia pârâului. Copilul de 3 ani a fost proiectat în afară autoturismului, care a căzut peste el, în apă.

Bebeluşul şi mama, aflaţi pe bancheta din spate, au rămas blocaţi în maşină. În accident nu a fost implicată altă maşină şi niciun martor nu a asistat la tragica întâmplare. Victimele au fost descoperite de un echipaj de jandarmi, aflat în trecere, care le-a şi a acordat primul ajutor. La faţa locului au fost trimise 3 echipaje Smurd și o ambulanţă. Medicii au intubat-o pe fetiţa de 11 luni, și pe părinţi, ambii – inconştienţi. În acest moment, adulţii se afla în secţia de terapie intensivă.

Potrivit ISU Braşov, până la sosirea pompierilor, un echipaj al Jandarmeriei Braşov, care era în drum spre o altă misiune, i-a acordat ajutor celei de-a patra persoane aflată în autoturismul răsturnat în pârâu, un bărbat, menţinându-i capul la suprafaţa apei să nu se înece şi scoţându-l, ulterior, din maşină.

Conform IPJ Braşov, în autoturismul implicat în accident, înmatriculat în Ungaria, se afla o familie cu doi copii. Din primele cercetări, şoferul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a lovit un parapet de pe marginea părţii carosabile din dreapta sensului său de mers, după care s-a răsturnat în şanţul din stânga.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
1Shares
%d blogeri au apreciat: