Donald Trump ar putea trimite 2.000 de soldați americani în Polonia

Da mai departe
0Shares

Preşedintele american Donald Trump a menționat miercuri posibilitatea de a trimite 2.000 de soldaţi americani suplimentari în Polonia, dar a rămas evaziv în legătură o eventuală bază militară permanentă în această ţară, o iniţiativă care ar putea reaprinde tensiunile cu Moscova, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Aproape 5.000 de soldaţi americani staţionează deja – prin rotaţie – pe teritoriul Poloniei în cadrul unor operaţiuni ale NATO.

Donald Trump l-a primit miercuri la Casa Albă pe omologul său polonez, Andrzej Duda, iar în acest context, președintele american a insistat asupra dorinţei de a întări prezenţa militară a SUA în această ţară din Europa de Est care este îngrijorată de acţiunile Rusiei.

Întrebat despre acțiuni concrete, Donald Trump a menționat efectivul de 2.000 de soldaţi, precizând că ei vor fi probabil transferaţi din Germania, nefiind vorba de a trimite trupe suplimentare în Europa.

„Decizia nu este finalizată”, a declarat Donald Trump.

Tot cu această ocazie, președintele american a anunţat că Polonia a comandat 30 de avioane de vânătoare americane F-35.

 

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares