Directorii de companii sunt nemultumiti de Trump. Razboiul comercial scade investitiile

Da mai departe
1Shares



Donald Trump a afirmat la editia din 2018 a Forumului Economic Mondial de la Davos ca America este un loc extraordinar pentru investitii, dar nu s-a dovedit asa, directorii de companii fiind nemultumiti de politicile presedintelui american, despre care considera ca vor afecta afacerile si investitiile.

Investitiile straine directe in Statele Unite au scazut in 2018, iar liderii de companii reuniti in acest an la Davos sunt ingrijorati ca razboiul comercial dintre Statele Unite si China va afecta in continuare economia mondiala si investitiile, transmite Reuters.

Una dintre plangerile exprimate in aceasta saptamana este ca firmele dependente de consumatorii din China au fost nevoite sa isi reduca estimarile de profit din cauza incetinirii cresterii celei de-a doua mari economii a lumii.

In SUA, administratia de la Casa Alba a redus taxele si reglementarile, pentru a trage investitii noi, dar precautia afecteaza acum multe sectoare industriale americane.

“Razboiul comercial a fost foarte daunator pentru economia agricola americana. Cu cat va continua mai mult, cu atat va fi mai rau”, a declarat David MacLennan, director general al companiei agricole si producatoare de alimente Cargill.

Investitiile straine in Statele Unite, care includ fuziunile transfrontaliere si achizitiile si imprumuturile intre companii, au scazut cu circa 18% in 2018, fata de anul precedent, potrivit Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD).

Declinul este aproape similar cu scaderea investitiilor straine la nivel golbal, de 19%.

In timp ce agentia ONU a atribuit scaderea investitiilor straine din SUA si la nivel global tarifelor impuse reciproc de SUA si China de la jumatatea anului 2018, investitiile straine directe din China au crescut cu 3% in 2018. In India, investitiile straine au urcat cu 7%.

Efectele razboiului comercial

Razboiul comercial dintre SUA si China a afectat industrii la nivel mondial, in ultimele luni.

Companii chineze mari, cum este Alibaba, si-au restrans planurile de investitii in Statele Unite.

Foxconn, din Taiwan, a renuntat la planul de infiintare a unei fabrici in Wisconsin, in timp ce producatorul auto chinez GAC Motor a amanat intrarea pe piata americana.

In luna septembrie, producatorul austriac de fibre Lenzing a oprit extinderea in Statele Unite, din cauza cresterii tarifelor dintre SUA si China.

Exista si companii straine care inca investesc, in special in industria auto.

Volkswagen a anuntat la inceputul acestei luni ca va investi 800 de milioane de dolari pentru construirea unui nou automobil electric la o fabrica din Chattanooga, Tennessee.

Toyota si Mazda au un proiect pentru o uzina de asamblare auto, iar Daimler si BMW investesc in operatiuni existente.

Tensiunile economice afecteaza puternic companiile de tehnologie.

Apple a anuntat in aceasta luna ca veniturile trimestriale vor fi sub asteptari, din cauza incetinirii cererii in China.

Samsung Electronics, cel mai mare producator de smartphone-uri din lume si producator de cipuri pentru alti producatori de smartphone-uri, intre care Apple si Huawei, a estimat un declin de 29% al profitului, in trimestrul al patrulea.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
1Shares
%d blogeri au apreciat: