Decret important semnat de Putin. Noul președinte al Ucrainei a reacționat

Da mai departe
0Shares


Getty

Vladimir Putin

Noul preşedinte ucrainean le-a cerut miercuri ţărilor occidentale să înăsprească sancţiunile împotriva Moscovei, care a decis să simplifice procedurile de acordare a paşapoartelor ruse pentru locuitorii din Doneţk şi Lugansk.

”Ucraina contează pe sprijinul comunităţii internaţionale (…) şi pe sporirea presiunilor diplomatice şi a sancţiunilor împotriva Rusiei”, se arată într-un comunicat difuzat de echipa preşedintelui ucrainean ales, un actor de comedie fără experienţă în politică şi care a câştigat duminică turul doi al alegerilor prezidenţiale cu peste 73% din voturi.

Această decizie ”este o nouă confirmare a rolului real al Rusiei de stat agresor, care duce un război împotriva Ucrainei”, se arată în comunicat.

Preşedintele rus Vladimir Putin a simplificat miercuri, printr-un decret, acordarea cetăţeniei ruse locuitorilor din regiunile separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk. Solicitanţii vor putea primi paşaport ruse ”în termen de trei luni” de la depunerea cererii.

Această decizie este considerată de mulţi observatori de la Kiev drept o încercare a Moscovei de a “testa rezistenţa” preşedintelui ales Zelenski.

Preşedintele ucrainean în exerciţiu Petro Poroşenko, care va părăsi postul după învestirea succesorului său la începutul lunii iunie, a cerut de asemenea înăsprirea sancţiunilor împotriva Moscovei, denunţând ”o interferenţă rusă fără precedent” şi o ”încălcare brutală a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale ale Ucrainei”.

“Este o încercare de a justifica şi de a justifica prezenţa militară rusă” în teritoriile separatiste, a adăugat el.

Ucraina este afectată de cinci ani de un război cu separatiştii proruşi soldat cu aproape 13.000 de morţi, un bilanţ care continuă să crească. Rusia, care a anexat la începutul anului 2014 peninsula ucraineană Crimeea, este acuzată de Kiev şi ţările occidentale că acordă sprijin militar separatiştilor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!



Vladimir Putin

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares