De ce i-a sunat adjunctul IJP Olt pe interlopi după dispariția Alexandrei. Explicația comisarului Alexe

Da mai departe
0Shares

Adjunctul șefului IPJ Olt l-a sunat pe șeful celui mai mare clan interlop din Caracal după ce Alexandra a apelat numărul unic de urgențe 112 și a reclamat că a fost răpită. Comisarul Nicolae Alexe i-ar fi cerut interlopului informații legate de caz și, la rândul său, a furnizat informații despre caz, potrivit unei investigații jurnaliștilor de la Libertatea.

Într-o intervenție făcută vineri dimineață, comisarul Nicolae Alexe nu a negat acest lucru și spune că informațiile pe care el le-a furnizat erau deja publice, diind postate pe Facebook.

„Dacă nu făceam ceea ce am facut mi se imputa că nu am făcut, dacă am făcut, mi se impune că am făcut. Am apelat la toate mijloacele. Acele informații de care vorbiți dumneavoastră deja erau pe o pagină de Facebook cu numerele de telefon, nu știu, cred că cineva de pe la Primărie a luat numerele de telefon și le-a pus să le găsească. S-au pus numerele de telefon pe o pagină de Facebook, deci deja erau făcute publice”, a declarat pentru B1.ro, comisarul șef Nicolae Alexe.

Grupările Rădoi și Oacă ştiau ce discută poliția pe WhatsApp în timpul căutărilor Alexandrei

În Caracal grupările Rădoi și Oacă și-au împărțit orașul, județul, magistrații și poliția. Iar Alexandra a picat practic la mijloc în războiul dintre taberele care încearcă s-o elimine pe cealaltă, folosindu-și aliații din structurile statului, scrie Libertatea. Astfel, şi gruparea Rădoi, şi gruparea Oacă ştiau ce discută poliția pe WhatsApp în timpul căutărilor Alexandrei şi aveau toate detaliile căutării fetei.

Libertatea a publicat două copii ale discuțiilor pe WhatsApp din ziua dispariției fetei, obținute de jurnaliști de la fiecare grupare în parte.

Ambii șefi au mărturisit ziarului că au „spioni și informații” din tabăra adversă.

Citește și: Dezvăluiri şocante. După apelul Alexandrei la 112, adjunctul IPJ Olt le-a dat interlopilor informaţii confidenţiale privind dispariţia

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares