CNN Travel: Noile Șapte Minuni ale Lumii – International

Da mai departe
0Shares

​Pentru mult timp (vorbim de milenii) am avut cele Șapte Minuni ale Lumii. Cu o singură problemă pentru călătorii secolului 21. Vreți să vedeți Grădinile Suspendate din Babilon sau Colosul din Rodos? Ați pierdut trenul/avionul de multe secole. O căutare într-o carte sau online este tot ce mai puteți face. Cu excepția eternelor Mari Piramide din Egipt, celelalte nu mai sunt decât amintiri îndepărtate dintr-o istorie nebuloasă. Soluția: votul a peste 100 de milioane de oameni a desemnat Noile Șapte Minuni ale Lumii.

Chichen Itza (Mexic)
Complexul este cel mai faimos simbol al puternicei civilizații maiașe de odinioară. Arheologii cred că Chichen Itza a apărut ca un centru economic și cultural important în jur de 600 AD și a prosperat timp de multe secole. În cele din urmă, a fost abandonat și pierdut în natura peninsulei Yucatan. Ruinele au fost descoperite în 1841, dar nu au devenit o mare atracție turistică decât în ultimele decenii.

De vizitat: dimineața devreme, înainte de a se face prea cald și de a sosi vasele de croazieră de la Cancun. Echinocțiile de primăvară și toamnă aduc un spectacol fascinant de umbre și lumini, dar și uriașe mase de turiști.

Hristos Mântuitorul (Brazilia)
De departe cea mai „tânără” de pe listă, statuia a fost terminată în 1931, dar a și intrat în panteonul minunilor istorice. Înaltă de 30 m și cu anvergura brațelor de 28 m, statuia albă, simplă dar cuceritoare, în stil art Deco are o priveliște amețitoare peste Rio de Janeiro. Este una din cele mai magnifice împletiri ale naturii cu creația umană din toată lumea.

De vizitat: Rio este mai uscat (dar și mai călduros) din decembrie până în februarie. Diminețile sunt mai bune pentru fotografii ale statuii; după-amiezile pentru panorama orașului. Aglomerații în weekenduri și pe durata carnavalului.

Colosseum (Italia)
Împăratul Vespasian a comandat construcția în jur de 71 AD și a fost terminată în 80 AD sub domnia fiului său Titus. Încăpeau 50.000 de spectatori și avea chiar și o copertină retractabilă. Văzând cum apar și dispar stadioanele în zilele noastre, această creație inginerească este cu atât mai uimitoare și se află în centrul unei Rome moderne și grăbite.

De vizitat: Iarna și în timpul săptămânii sunt mai puțini turiști. Dacă vă duceți vara la amiază, aerul va fi fierbinte!

Marele Zid (China)
Construcția a început în jur de 220 î.Hr. și a durat milenii. Scopul celor 8.852 km de zid: să țină popoarele migratoare la nord de China. În cele din urmă nu a putut opri hoardele mongole, care au invadat în sec. 13 și s-au așezat în Beijingul de azi sub comanda lui Kublai Han. Dar în ultimele decenii Marele Zid s-a dovedit o atracție pentru hoarde de turiști și banii lor.
De vizitat: Primăvara sau toamna, când vremea e mai blândă și sunt mai puțini turiști. Vara este fierbinte și aglomerată, iar iernile sunt mușcător de reci în nordul Chinei.

Machu Picchu (Peru)
Este cea mai izolată și greu accesibilă dintre Noile Șapte Minuni ale Lumii, la mare altitudine în Anzii peruvieni. Dar veți fi răsplătiți cu cel mai splendid exemplu de arhitectură incașă plasată într-un peisaj uluitor de pădure tropicală montană. Sunt peste 200 de structuri în centrul religios și agricol amplasat pe o pantă abruptă străbătută de terase din piatră. Uimitor, a fost activ doar pentru scurtă perioadă. Incașii l-au construit în sec. 15 și a fost abandonat după invazia spaniolă din sec. 16.

De vizitat: În sezonul uscat, care durează din aprilie până în octombrie. Noile reguli limitează numărul de turiști în orice perioadă, așa că e bine să rezervați din timp pentru dimineață sau după-amiază.

Petra (Iordania)
Situată în regiunea deșertică din Iordania de azi, între Marea Moartă și Marea Roșie, Petra a fost locuită din timpuri preistorice. În timpul gloriei clasice a Greciei și Romei, era cunoscută drept un popas important pentru caravanele dintre Mediterana și Orientul Îndepărtat. Prin secolul 7 AD a fost abandonată, dar deșertul a conservat mult peste secole. Nu este de mirare că vrăjește vizitatorii de azi cu amestecul său de stiluri orientale și elenistice, jumătate construită și jumătate săpată în stâncă.

De vizitat: Vara poate fi foarte fierbinte, iar iarna mai rece decât vă imaginați. Deci, primăvara sau toamna.

Taj Mahal (India)
Știați că este un mormânt incredibil de elaborat și un simbol durabil al dragostei? Împăratul mogul Shah Jahan a comandat construcția în 1632 ca un monument dedicat soției sale, Mumtaz Mahal. Structura izbitor de frumoasă, considerată o culme a arhitecturii indo-islamice, a fost finalizată în 1648. Minunea din marmură albă se află la Agra, la 212 km sud de capitala Indiei, New Delhi.
De vizitat: Sfârșitul primăverii și începutul verii pot fi cumplit de calde și de aglomerate. Apoi vin musonii. Din noiembrie până în februarie sunt cele mai bune șanse pentru o vreme plăcută.

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares