China nu va renunţa la varianta folosirii forței pentru reunificarea cu Taiwanul – ministrul apărării – International

Da mai departe
0Shares

China nu va renunţa să recurgă la forţă în procesul de reunificare cu Taiwanul, a afirmat duminică ministrul chinez al apărării, generalul Wei Fenghe, apreciind ca “foarte periculoasă” subestimarea fermităţii Beijingului, notează AFP, citată de Agerpres.

“Vom lupta pentru procesul de reunificare paşnică cu maxim de sinceritate şi cele mai mari eforturi, dar nu facem nicio promisiune de renunţare la folosirea forţei”, a declarat generalul Wei Fenghe, într-un discurs susţinut la forumul de securitate Shangri-La Dialogue, la Singapore.

“Orice subestimare a hotărârii şi voinţei AEP (Armata de Eliberare a Poporului) este extrem de periculoasă”, a subliniat el.

“Dacă cineva încearcă să separe Taiwanul de China, armata chineză nu va avea altă opţiune decât să lupte cu orice preţ. Cu orice preţ, pentru unitatea naţională”, a insistat generalul Wei.

La 30 mai, China a acuzat Statele Unite că “se joacă cu focul” cu Taiwanul, după mai multe iniţiative americane vizând să întărească legăturile cu insula revendicată de Beijing, în special trimiterea de nave de război în strâmtoarea Taiwan.

Washingtonul, care în 1979 a rupt relaţiile diplomatice Taipeiul pentru a recunoaşte Beijingul ca singurul reprezentant al Chinei, rămâne, totuşi, cel mai puternic aliat al teritoriului insular şi principalul său furnizor de arme.

China consideră Taiwanul ca o parte a teritoriului său. Insula este condusă de un regim rival care s-a refugiat acolo după ce comuniştii au preluat puterea pe continent, în 1949, la sfârşitul războiului civil chinez.

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares