Autoritățile „pur și simplu nu sunt capabile” să construiască spitalele regionale. Replica Sorinei Pintea

Da mai departe
1Shares










Vom avea spitale regionale la Cluj, Iaşi şi Craiova, dă asigurări ministrul Sorina Pintea, dar construcţia lor începe abia după 2021. Se fac mai târziu,dar cu costuri mai reduse pentru ţara noastră, susţine ministrul Sănătății, care spune că România a cerut o majorare a fondurilor europene în exercițiul financiar 2021-2027, de la 50% la 85%. Aşa a explicat Sorina Pintea de ce Guvernul a amânat cele trei proiecte. Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, o contrazice: autoritățile române sunt în stare să construiască aceste spitale, spune el. 

Sunt mai multe etape, au fost schimbate echipe de consultanță la cererea Ministerului Sănătății, pentru că nu au considerat că aceste spitale se construiesc pentru România. Estimarea valorică propusă de către consultanții BERD este aproximativ 400 milioane euro pt un spital. Și pt că în 2018, începând cu iulie, au fost prezentate drafturile spitalelor regionale în Iași, Cluj și Craiova. Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Fondurilor Europene au început discuții referitoare la partea de cofinanțare, discuții cu Comisia Europeană, la o eventuală suplimentare de sume”, a spus azi, într-o conferință de presă, Sorina Pintea.

Referitor la posibilitatea suplimentării acestor sume pentru construcția spitalelor regionale, a fost o discuție constructivă pentru că dna comisar Corina Crețu a făcut propunerea fazării, adică implementării acestor proiecte în 2 etape. În prima etapă, care reprezintă această etapă de finanţare, se propunea a se face licitaţiile pentru proiectul tehnic, licitaţii pentru pregătirea personalului, precum şi pregătirea tehnică pentru începerea construcţiei, urmând ca, în a doua etapă de finanţare, să solicităm o suplimentare a fondurilor alocate Programului Operaţional Regional pentru aceste spitale,” a mai spus ministrul.

Corina Crețu: „Guvernul a ignorat aproape total şansele oferite de banii europeni”

Pe de altă parte, Corina Crețu spunea recent că România nu profită de fondurile europene pe care le are la dispoziție.

Guvernul a ignorat aproape total şansele oferite de banii europeni pentru proiectele majore de infrastructură, atât în domeniul sănătăţii, cât şi cel de transport rutier”, spunea comisarul european Corina Creţu în urmă cu câteva zile, la Iaşi. Ea a atras atenţia că proiectul spitalelor regionale semnat în 2015 stagnează de doi ani.

Noi, Comisia Europeană, nu ştim cum să procedăm nici cu spitalele regionale mai departe. (…) Încă nu avem depuse studiile de fezabilitate pentru spitale. Aşteptăm să fie aprobate de Guvern. Am două regrete: spitalele regionale şi autostrada Moldovei”, a spus Corina Creţu.

Avem pe de o parte promisiuni peste promisiuni, dar până în momentul ăsta nu avem nici măcar un studiu de fezabilitate pe care să putem să-l vedem și care să se transforme într-o cerere de finanțare de la Uniunea Europeană”, a spus fostul ministru Vlad Voiculescu la Digi24.

El a spus că a negociat în 2016 cu Comisia Europeană să primim primii bani gratis pentru studiul de fezabilitate pentru spitalele regionale și a fost încheiat un acord cu BERD, în decembrie 2016. Potrivit acestuia, studiul de fezabilitate trebuia finalizat în august 2017, iar licitațiile ar fi trebuit să înceapă până la sfârșitul anului.

Suntem în 2019. Doi ani și jumătate și nici măcar planul nu e clar. Și ce auzim acum? Auzim că nu avem destui bani. E ceva nou? S-au schimbat sumele cumva? Nu, totul este la fel din 2014” a spus Vlad Voiculescu.

El a spus că în 2016, la Ministerul Sănătății era o arhitectă care se ocupa cu precădere de spitalele regionale și care a fost eliminată din schema de personal.

Mă întreb cine este înlocuitorul doamnei și cine s-a mai ocupat de spitalele regionale, pentru că acel cineva trebuia concediat în mod public cel târziu în septembrie 2017. Dacă nu a fost concediat atunci, aștept o demisie, dacă nu din partea ministrului, din partea secretarului de stat care s-a ocupat și de la cei de mai jos care ar fi trebuit să se ocupe și să nu doarmă noaptea pentru acest proiect de importanță națională”, a spus Vlad Voiculescu.

În privința fondurilor pentru construirea acestor spitale, fostul ministru spune că anul acesta, Ministerul Sănătății are aproape 300 de milioane de euro pentru investiții.

Banii ăștia ar fi putut duce – 50 de milioane pentru un spital. Nu se construiește un spital într-un an, deci cheltuiala ar fi putut fi eșalonată pe 2-3 ani”, a spus el.

Voiculescu mai spune că România are la dispoziție și fonduri europene.

Problema este de incapacitate, pur și simplu nu sunt capabili să le construiască, nu sunt capabili să facă o licitație. Sunt multe interese și nu e nimeni care să muncească. Dezastrul din administrația românească nu vine doar din cauza corupției, principala problemă este că această corupție pe termen îndelungat a dus la incompetență”, a spus fostul ministru.

Sorina Pintea: „Mi se pare o ipocrizie maximă” 

Sorina Pintea i-a dat o replică lui Dan Voiculescu.

Într-adevăr, contractul cu consultanții a fost semnat în decembrie 2016, deci studiile de fezabilitate nu aveau cum să fie gata în august 2017, conform condițiilor contractului. Consultanții au venit la minister în august 2017. Deci nu poate fi vorba nici de amânare, nici de rea voință, ci pur și simplu de respectarea unor termeni contractuali.

În ceea ce privește estimările, costurile unei construcții plus dotare sunt aproximativ 400 de milioane penetu un spital, costurile estimate de consultanții BEI, deci nu se pune problema să nu accesăm fonduri, ci dorim să maximizam aceste sume din partea UE pentru că nu poți construi un spital de 400 de milioane de euro cu 50 de milioane de euro. Ba mai mult, din 50 de milioane de euro per spital, deci 150 de milioane în total, peste 100 de milioane ar fi alte costuri calculate tot de consultanți, nu de partea română. Și mai rămân aproximativ 20 de milioane de euro pentru trei spitale regionale. Nu cred că e corect, având în vedere procedurile, termenele din legislația românească, pe care invitații dvs le cunosc, cred că a fost oportun și realist din partea Guvernului să ceară această etapizare”, a spus Sorina Pintea.

Eu pot să înțeleg că e campanie electorală, sau precampanie, dar nu pot să înțeleg de ce nu vrem să facem, împreună o campanie pentru pacienți. Mi se pare o ipocrizie maximă”, a adăugat ea.

Citiți și: Ministrul sănătății, sceptică în privința termenului pentru spitalele regionale

Etichete:

spitale regionale
,
vlad voiculescu
,
sorina pintea



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
1Shares