Antrenorul lui Kiki Bertens spune că eleva sa îşi face singură tactica de joc: “Eu adaug câteva lucruri care sunt mai mult de detaliu” – Tenis

Da mai departe
0Shares


Antrenorul olandezei Kiki Bertens, Raemon Sluiter, spune că eleva lui îşi face sigură tactica înaintea unui meci şi că el intervine doar cu mici detalii. Tehnicianul a spus că, la finala Madrid Open, cu Simona Halep, doar la prima intervenţie, la scorul de 2-3, în primul set, a avut de corectat ceva în jocul olandezei, apoi aceasta a ştiut cum să abordeze meciul în continuare, scrie News.ro.

“Kiki este foarte inteligentă. Vorbim înainte de meci un pic, poate nu mai mult de două minute. O las să vorbească, să spună cum vede meciul, cum îl simte. Apoi adaug două lucruri pe care cred că e important să le ştie, lucruri care sunt mai mult de detaliu, cum ar fi că o jucătoare are tendinţa de a servi undeva la minge de break sau are tendinţa de a face ceva cu mingea, fac asta dacă sunt destul de sigur de anumite lucruri. Dar 90 la sută din aceste lucruri le face şi ea, aşa cum face totul pe teren de una singură.

La intervenţiile de pe teren în nouă cazuri din zece o las pe ea să vorbească prima, cum simte lucrurile. Împotriva lui Sloane Stephens, a fost atât de tensionată, încât am simţit că trebuie să preiau eu un pic. Dar în general, se ridică singură cu lucrurile potrivite. Astăzi (n.r. – cu Simona Halep), a fost unul dintre acele exemple în care se lupta cu dificultate la început. Simona conducea lucrurile. Iar Kiki se zbătea un pic, făcând totuşi bine că se agăţa de joc. Am adăugat câteva lucruri la prima intervenţie.

Dar la a doua intervenţie, şi asta nu se întâmplă des, am fost fără cuvinte. Pentru că ea făcea toate lucrurile bine. Bineînţeles că nu câştigi fiecare punct, pentru că uneori o să mai ratezi şi joci împotriva uneia dintre cele mai bune jucătoare din circuit. Deci ar trebui să te gândeşti că şi adversarele pot juca un pic, ceea ce uneori este foarte greu de recunoscut de către fete.
Este mult mai uşor să baţi din palme şi să spui în loc de Nu ai făcut nimic atât de greşit. Cealaltă poate juca tenis la fel de bine. Aşa că la al doilea a fost astfel. I-am spus că face totul bine, să păstreze intensitatea. Din punctul meu de vedere nu era nimic de adăugat, aşa că a fost mai mult o cerere de confirmare: Da, faci”, a declarat Sluiter, potrivit WTA.

El a explicat ce i-a spus la primul “time out” jucătoarei sale, să continue cu “scurtele”: “De exemplu, a dat o scurtă în game-ul al doilea. Dă scurte foarte bune, dar a dat în banda fileului. Poate nu a fost cea mai bună alegere. Putem dezbate toată noaptea pe tema asta, dar a fost aproape. A fost acolo şi aproape mingea a trecut. Apoi nu a mai pus scurte trei sau patru game-uri. Asta a fost ceva ce i-am spus în timpul primei intervenţii. M-a întrebat ce e greşit cu serviciul ei. Ce e greşit? Joci la altitudine, aşa că ştii că loveşti un pic prea lung.”

Simona Halep, locul 3 WTA, a pierdut a patra finală jucată la Madrid Open, fiind învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, de olandeza Kiki Bertens, locul 7 WTA. În urma acestui rezultat, Halep a ratat şi ocazia de a reveni pe locul I WTA, însă ea va urca o poziţie, în clasamentul ce va fi publicat luni. Sportiva română a ajuns la 17 finale pierdute din 35 jucate în carieră, două în faţa olandezei.

Bertens câştigă în premieră la Madrid, după ce anul trecut a jucat finala, şi va urca pe locul 4 WTA. Ea a mai învins-o pe Halep în ultimul act al unui turneu, anul trecut, la Cincinnati.


S-ar putea să te intereseze și:

Simona Halep, extrem de dură cu ea însăși după eșecul din finala de la Madrid: “Am jucat ca o proastă, tot ce i-a plăcut”

Kiki Bertens: “Îmi pare rău, Simona, dar mă faci să joc cel mai bun tenis”



Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares