A anunțat sancțiuni pentru un ayatollah mort din 1989

Da mai departe
0Shares

O nouă gafă marca Donald Trump: preşedintele american a anunţat noi sancţiuni economice contra Iranului care îi vizează pe diverşi oficiali de la Teheran, dar şi pe ayatollahul Khomeini. Doar că acesta este mort din 1989. Trump l-a încurcat pe defunctul ayatollah cu actualul lider suprem pe care îl cheamă Khamenei.

Bunurile ayatollahului Khomeini şi ale echipei sale nu vor scăpa de sancţiuni. Măsurile reprezintă un răspuns puternic şi proporţionat faţă de acţiunile tot mai provocatoare ale Iranului”, a spus Donald Trump.

Iranul a reacţionat furibund – nu la gafa lui Donald Trump, ci la noile sancţiuni economice care îi vizează pe ayatollah şi un grup de apropiaţi de-ai săi, printre care şi ministrul de Externe. Le-a fost blocat accesul la resurse financiare importante, fiind vorba despre miliarde de dolari. Preşedintele Iranului consideră sancţiunile scandaloase și idioate.

„Acţiunile Casei Albe arată că este afectată de retard mintal. O persoană îşi pierde minţile şi face ceva nebunesc şi stupid, şi ce dacă? Impune sancţiuni liderului unei ţări, de ce? America este amuzantă, noi nu le permitem să vină în ţara noastră şi ei spun că noi nu putem merge la ei, de ce mai impun sancţiuni?”, a spus Hassan Rouhani, preşedintele Iranului.

Noua criză dintre Statele Unite şi Iran a fost deschisă de o serie de incidente în care mai multe petroliere au fost avariate grav de explozii în strâmtoarea Ormuz, care face legătura între Golful Persic şi Oceanul Indian. Statele Unite susţin că e vorba de atacuri iraniene, fapt negat de aceştia.

Tensiunile s-au intensificat şi mai mult după ce Teheranul a doborât o dronă americană, sub pretextul că aparatul pătrunsese în spaţiul său aerian. Washingtonul susţine că drona a fost doborâtă în spaţiul aerian internaţional. Preşedintele Donald Trump a anulat în ultima clipă intervenţia militară împotriva unor ţinte iraniene. Statele Unite a ales în schimb războiul virtual cu Iranul. Americanii au atacat cibernetic sistemul de rachete al Teheranului.

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares