20.000 de alergători la Maratonul București

Da mai departe
0Shares

20 de mii de oameni au alergat împreună la a XII-a ediţie a Maratonului Bucureşti. Printre ei, şi jurnaliştii Digi24, care au susţinut cauza fundaţiei Hope and Homes for Children: sprijinirea celor 6.000 de copii care trăiesc în orfelinate. Participanții au dublat implicarea sportivă cu cea financiară: au donat bani pentru ajutorarea micuților părăsiţi.

Înainte de start, o fotografie, joc de glenze şi câteva exerciţii de întindere. Echipa Digi24 s-a aliniat la start, motivată de soarta celor 6.000 de copiii care trăiesc departe de părinţii lor, în orfelinate.

„M-a motivat destul de tare faptul că putem şi noi să ajutăm, cu minim de efort, de fapt. Copiii pentru care alergăm au într-adevăr nevoie de noi”, spune Andreea Trușcă, jurnalist Digi24.

„S-a dezvoltat în ultimii ani o zonă a societăţii civile care suplineşte ceea ce ar trebui să facă statul. Se fac şcoli, se fac spitale, se fac case, se ajută oamenii între ei şi ăsta e un lucru minunat”, arată Florin Negruțiu, jurnalist Digi24.

Jurnaliştii Digi24 au alergat la maraton pentru a susţine cauza fundaţiei Hope and Homes for Children.

„Sunt nişte oameni care reuşesc să alerge tot anul pentru a ajuta copiii instituţionalizaţi, pentru a ajuta familii şi copii din familii care nu au atât de multe şanse precum alţii”, subliniază jurnalistul Claudiu Pândaru.

Pentru donaţiile pe care le-au făcut oamenii, jurnaliştii Digi24 au ales cea mai grea probă a competiţiei: 42 de kilometri ştafetă.

Ioana Ţigănilă – jurnalist Digi24: Eu sunt prima, am emoţii, sper să avem un start frumos, să nu-i dezamăgesc pe colegii mei, dar dacă îi dezamagesc, colegul Florin Negruţiu…

Florin Negruţiu: Nu sunt decât vreo cinci mii de oameni în faţă, mă uit unde e coada…

Donaţiile adunate în urma maratonului vor contribui şi la ridicarea unei case pentru un tată care creşte singur trei copii.

„Tot efortul ăsta, care e şi distracţie, e pentru ei. Cred că trebuie să dăm un exemplu prin ceea ce facem şi asta fac toţi alergătorii care au venit alături de noi”, spune Ștefan Dărăbuș, director regional Homes and Hope for Children.

20 de mii de oameni au alergat, pentru o cauză nobilă sau pentru distacţie la Maratonul Bucureşti.

Cine a câștigat Maratonul Internațional București

Maratonul Internaţional Bucureşti, care a avut loc, duminică, în Capitală, a fost câştigat la masculin de sportivul kenyan Hosea Kipkemboi, care o obţinut un record de cursă, cu timpul de 2 ore, 10 minute şi 49 de secunde.

El câştigase şi cursa de anul trecut, când obţinuse timpul de 2 ore, 11 minute şi 32 de secunde.

Kenyanul a fost urmat de doi compatrioţi ai săi, Jacob Chesari Kirui, cu 2 h 17 min 25 sec, şi Mibei Dominic Kipngeno (2 h 18 min 48 sec).

Primul român care a terminat cursa a fost Sorin Mîneran, de la CSU Arad, care a obţinut locul 5, cu timpul de 2 h. 30 min 26 sec, devenind astfel campion naţional.

Cursa feminină de maraton a fost câştigată de Sophia Chesir, din Kenya, cu 2 ore 33 de minute şi 36 de secunde, fiind urmată de alte două sportive kenyene, Gladys Chepkurui (2 h 38 min 32 sec) şi Kipruto Salome Jepkosgei (2 h 44 min 09 sec).

Locul 4 a fost ocupat de românca Ionela Ecaterina Puia, de la CSM Craiova, cu timpul de 2 ore 55 de minute şi 45 de secunde, care devine campioană naţională la maraton.

La semimaraton, cursa a fost câştigată de Maxim Răileanu, cu timpul de 1 h 04 min 43 sec. El a fost urmat de Alexandru Corneschi (1 h 07 min 01 sec) şi Marius Ionescu (1 h 07 min 39 sec). La fete, cursa a fost câştigată de Mădălina Florea (1 h 20 min 12 sec), urmată de Diana Panta (1 h 22 min 51 sec) şi Mihaela Nunu (1 h 23 min 51 sec).

Cursa de 10 km a fost câştigată de Nicolae Soare, cu timpul de 30 min 20 sec, urmat de Cristian Lutic (34 min 03 sec) şi Attila Daniel (34 min 24 sec). La feminin s-a impus Adela Bălţoi, cronometrată cu timpul 37 min 17 sec, urmată de Maria Cristea (38 min 34 sec) şi Oana Ivăncescu (39 min 45 sec).

La toate concursurile ediţiei a 12-a a Maratonului Internaţional Bucureşti au participat, conform organizatorilor, aproximativ 20.000 de alegători din 75 de ţări (sursa: Agerpres).

Editare web: Luana Păvălucă

Sursa

قالب وردپرس

Da mai departe
0Shares